Copos revine în forţă. Investeşte 38 milioane de euro!

Daniel Vlad   
în Stiri sportive
21/11/2017, 15:00
Copos revine în forţă. Investeşte 38 milioane de euro!

Fostul patron al clubului Rapid, George Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare la începutul lunii aprilie 2015 după ce fusese condamnat definitiv, în urma finalizării “Dosarului Transferurilor”, pe 4 martie 2014, la trei ani şi opt luni închisoare cu executare. Astfel, acesta s-a prezentat la penitenciarul Rahova unde şi-a început la data respectivă executarea sentinţei primite.

Dar după ce a ieşit din penitenciar, George Copos a declarat că nu mai are de gând să investeaescă niciodată în fotbal, deoarece consideră că nu merita să treacă prin calvarul prin care a trecut în penitenicar. Şi până în acest moment fostul patron al Rapidului s-a ţinut de cânvnt şi continuă să se ocupe de afacerile sale personale. Între timp Copos şi-a vîndut şi unul dintre hotelurile pe care le deţinea în Eforie Nord.

George Copos a luat împrumut de la bancă 38 de milioane euro

Mai nou, fostul patron al clubului Rapid, George Copos a anunţat că a demarat unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din Bucureşti după ce a obţinut un împrumut de la bancă de 38 de milioane de euro pentru o perioadă de 36 de luni. “Va fi o cladire doar de birouri foarte mare. Avem autorizaţii şi am inceput deja construcţia de două săptămâni. Totul o să fie făcut ca la carte. Totul o să fie făcut în cel mai profesionist mod posbil.

Vor fi credite şi banii noştri pentru construcţie. Eu sunt român şi investesc în Romania. Va fi un proiect unic. O să vedeţi când totul o să fie terminat că am avut dreptate. Proiectul meu o să fiu unul unic, a spus George Copos pentu Profit.ro. Clădirea respectivă va avea 24 de etaje şi o să fie înaltă de 100 de metri. Spaţiul total va avea 50.000 de metri pătraţi.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles