News

George Maior, fostul şef SRI, audiat la DNA! Se investighează vizita lui Liviu Dragnea în SUA

10.09.2019 | 16:55
George Maior fostul sef SRI audiat la DNA Se investigheaza vizita lui Liviu Dragnea in SUA

Fostul șef al SRI, George Maior, este audiat în acest moment la DNA, în calitate de martor. George Maior ar fi audiat în dosarul Broidy – vizita lui Dragnea în SUA, potrivit unor surse citate de Digi 24, iar dosarul este unul pentru fapte de corupție.

George Maior, fostul şef SRI, este audiat la DNA

Potrivit informațiilor apărute in spațiul public, audierea ar avea legătură cu vizita efectuată de fostul lider PSD Liviu Dragnea în SUA în anul 2017. Chiar Liviu Dragnea spunea anul trecut că are informații potrivit cărora i-a fost făcut un dosar penal cu privire la deplasarea sa în America, cu ocazia deplasării făcute la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA.

În celebrele fotografii apărute în presă la acea vreme, Liviu Dragnea apare în cadru alături de Sorin Grindeanu și președintele SUA, Donalt Trump.

George Maior fostul şef SRI audiat la DNA
George Maior fostul şef SRI audiat la DNA in dosarul lui Liviu Dragnea, dupa deplasarea in SUA. Sursa foto: b1.ro

Liviu Dragnea știa că are dosar la DNA

Se pare că Elliott Broidy este cel care i-a invitat, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comitetului de învestire a preşedintelui Statelor Unite, pe liderul PSD Liviu Dragnea la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, din ianuarie 2017.

Ulterior, procurorii au deschis o anchetă în care era vizat Elliot Broidy, acesta fiind acuzat că şi-a folosit influenţa pentru consolidarea relaţiilor de afaceri cu lideri străini, potrivit Associated Press.

Procurorii anchetează dacă Broidy şi-a folosit influenţa pe lângă preşedintele Donald Trump pentru câştiguri persoanle şi încălcarea Legii privind Practicile Străine Ilegale, care interzice cetăţenilor americani să ofere oficialilor străini beneficii pentru a obţine avantaje economice. Aceste beneficii se referă la invitaţia adresată oficialilor străini la procedura de învestitură a lui Donald Trump.