Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dinamo, încântată de George Pușcaș! Inițiativa atacantului a bucurat conducerea: „E pe drumul cel bun”

16.09.2026 | 08:10
Dinamo incantata de George Puscas Initiativa atacantului a bucurat conducerea E pe drumul cel bun
George Pușcaș, declarații după accidentări: conducerea lui Dinamo confirmă revenirea: „E pe drumul cel bun”. Sursa foto: colaj Fanatik
Vești bune pentru Nuno Campos: George Pușcaș este aproape de revenire. Conducerea lui Dinamo este încântată după inițiativa atacantului din ultima perioadă. Ce a făcut acesta.
ADVERTISEMENT

George Pușcaș (30 de ani), anunțat ca un jucător extrem de important pentru obiectivele lui Dinamo, încă rămâne la stadiul de dezamăgire. Cauza principală este reprezentată de desele sale accidentări. Ultima perioadă aduce însă și vești mult mai bune despre omul de națională, care pare a fi aproape de revenire. În plus, conducerea clubului din Ștefan cel Mare a lăudat o inițiativă a atacantului.

Mișcarea făcută de George Pușcaș care a încântat conducerea lui Dinamo: „E pe drumul cel bun”

De pe 16 mai 2026, fanii lui Dinamo și ai fotbalului în general nu l-au mai văzut la lucru pe George Pușcaș la lucru. Problemele sale medicale din primăvară l-au făcut să rateze 12 meciuri oficiale ale „câinilor”. Absența sa va mai continua o perioadă, însă semnele pentru o revenire în această toamnă sunt tot mai multe.

ADVERTISEMENT

Însuși jucătorul este cel care a spart tăcerea și a acceptat să apară în public cu dezvăluiri despre situația sa medicală. Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, Andrei Nicolescu (50 de ani) s-a declarat extrem de încântat de acest pas făcut de Pușcaș. Până de curând, fotbalistul nu apărea deloc în spațiul public. Apariția sa denotă faptul că se simte mai bine, afirmă oficialul din Groapă.

„(n.r. Cum merg lucrurile la Pușcaș? Îl vedem după echipa națională sau durează?) După echipa națională. Lucrurile merg spre bine datorită faptului că, ați văzut, primul pas este că a acceptat el să vorbească în presă. Până acum nu se simțea confortabil să iasă, să dea declarații. Faptul că se simte mai bine i-a dat și lui curaj și a ieșit un pic în presă. Asta înseamnă că e pe drumul cel bun”, a spus președintele lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

Ce cifre are George Pușcaș în tricoul lui Dinamo

„Cariera” activă a lui George Pușcaș în tricoul alb-roșilor este, momentan, foarte scurtă. A venit în Ștefan cel Mare în februarie 2026, însă a debutat abia pe 4 aprilie. Atunci, atacantul juca 33 de minute în partida FC Argeș – Dinamo 1-1, din play-off-ul SuperLigii. El revenea pe teren, într-un meci oficial, după o pauză de mai bine de 10 luni.

ADVERTISEMENT
  • 8 meciuri și 1 gol are Pușcaș la Dinamo
  • 750.000 de euro este cota lui Pușcaș, conform Transfermarkt

Speranța de atunci era că, treptat, atacantul își câștigă un loc la Dinamo. Au urmat încă 6 meciuri de campionat și unul de Cupa României. Iar lucrurile decurgeau bine. Atacantul cu meciuri la națională a spart gheața cu FC Argeș, în campionat, marcând golul de 1-0 pe Arena Națională, într-un meci încheiat cu scorul de 2-1, pe 10 mai 2026. Din acel punct, Pușcaș a mai jucat 38 de minute într-un Dinamo – CFR Cluj 0-0. Se întâmpla asta pe 16 mai 2026. De atunci, fotbalistul este ”Out” din cauza unor probleme medicale.

ADVERTISEMENT