La scurt timp după ce a semnat cu Dinamo și a fost prezentat oficial de clubul din „Ștefan cel Mare”, George Pușcaș a acordat un prim interviu din această nouă postură pentru el.
Printre altele, atacantul a vorbit despre începuturile sale în fotbal și despre sacrificiile de care a fost nevoie pentru a putea ajunge la un nivel ridicat.
„S-au întâmplat multe și frumoase, ca în orice carieră de fotbalist, cu suișuri și coborâșuri. Eu am plecat de la Academia Liberty Salonta, acolo m-am format ca junior, ca și copil și ca un puștan care pleacă de acasă. Eu am plecat de acasă de la 11 ani, dacă nu mă înșel, mergând într-un internat de copii viitori fotbaliști cu vise mari.
Cea mai bună academia la acel moment era Liberty Salonta și chiar țin să apreciez și să le mulțumesc tuturor care au avut parte în drumul meu de succes și care m-au ajutat chiar de mic copil. Noi nu ne dăm seama, când ești copil un mic ajutor poate să îți schimbe cariera și poate să îți schimbe gândirea în bine sau în rău”, a spus George Pușcaș pentru 48 TV.
Internaționalul român în vârstă de 29 de ani ajungea la o vârstă foarte fragedă la clubul de pe „Giuseppe Meazza”. Acum, a rememorat acea perioadă fără îndoială extrem de importantă din cariera sa și a vorbit despre impactul pe care acea mutare l-a avut asupra sa atunci:
„N-am realizat prea adânc atunci. Fiind un copil cu vise mari, în momentul respectiv nu conștientizezi cât de mare e lucrul care se petrece. Eu vedeam doar să îmi fac treaba cât mai mult și să ajung la un nivel la care să demonstrez că merit să fiu acolo. Eu simțeam în momentul ăla că sunt de nivelul respectiv.
Chiar îmi doream, aveam drumul și visul în cap. Aveam foamea necesară și focul interior în care spuneam că dacă sunt aici e clar că am făcut destule și trebuie de acum înainte să fac dublu, triplu ca să pot să demonstrez că joc la o asemenea echipă”.
Cei doi s-au intersectat la un moment dat la juniorii lui Inter Milano. Spre deosebire de mijlocașul danez, Pușcaș a apucat să joace și pentru echipa mare a clubului de pe „Giuseppe Meazza.
„Eu eram cu Patrick Olsen când urcasem la prima echipă oarecum de la Primavera. El era mai mare, nu jucam la aceeași echipă în Primavera, el era deja la echipa mare atunci cred. Nici nu știu dacă el venise la juniori sau a fost adus direct la echipa mare. De acolo îl știu.
Eu mergeam să mă antrenez cu echipa mare și Patrick era deja acolo oarecum. Țin minte, un băiat foarte bun, un jucător foarte, foarte bun”, a mai spus George Pușcaș pentru sursa citată anterior.