News

George Simion anunță posibile trădări în AUR și avertizează: ”Sistemul caută să se răzbune”

16.01.2021 | 17:29
George Simion anunta posibile tradari in AUR si avertizeaza Sistemul cauta sa se razbune
ADVERTISEMENT

La aproximativ o lună de la rezultatul surpriză de la alegerile parlamentare, atunci când AUR a dat peste cap toate calculele și a intrat în Legislativ, George Simion, co-președintele formațiunii, anunță trădări interne și un atac din partea sistemului.

Într-o amplă postare pe Facebook, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, a explicat că ”sistemul caută să se răzbune sau să ne aducă sub ascultare”.

ADVERTISEMENT

Acesta a și exemplificat modul în care sistemul va face acest lucru. Potrivit lui Simion, asupra AUR se exercită presiuni, iar unii dintre colegii săi, mai ”slabi”, ar putea fi ”cumpărați” în următoarea perioadă.

George Simion avertizează despre posibile trădări în AUR și spune că ”Sistemul caută să se răzbune”

În debutul stufosului său comunicat din mediul online, George Simion reamintește tuturor că a trecut o lună de când AUR a dat peste cap calculele și a intrat în Parlament.

ADVERTISEMENT

Apoi, acesta intră abrupt în tema mesajului și avertizează că ”sistemul caută să se răzbune pentru înfrângere sau să ne aducă sub ascultare”. Co-liderul partidului explică cum se va întâmpla acest lucru: prin cumpărarea celor mai slabi din formațiune.

Prin asta, Simion dă de înțeles că AUR are în interiorul său o serie de oameni care ar putea să trădeze în următoarea perioadă.

ADVERTISEMENT

”A trecut o lună de când am dat o palmă serioasă sistemului care ne conduce de 30 de ani și care se credea atotstăpânitor asupra vieții și opiniilor noastre. Este numai unul din primii pași. Avem multe bătălii de câștigat de acum înainte.

Sistemul caută să se răzbune pentru înfrângere sau să ne aducă sub ascultare. O va face cumpărându-i pe cei mai slabi dintre noi, introducând intrigi și manipulând. La asta se pricep cel mai bine: la distrus. Trădători au fost și se vor mai găsi mereu, cu duiumul: nu trebuie să îi lăsăm să ne abată de la ce avem de făcut.

ADVERTISEMENT

La fel se vor găsi oameni cu orgoliu prea mare care nu vor înțelege până la capăt valoarea UNITĂȚII noastre și vor încerca să bage zâzanie în rândurile noastre. Unde nu vor reuși cu bani, vor încerca să ne învrăjbească unii împotriva celorlalți. Prin ce suntem noi puternici este numărul și unitatea noastră: zeci de mii de oameni uniți, vaccinați împotriva manipulărilor”, scrie Simion pe Facebook.

Simion: ”Se exercită multe presiuni”

În finalul mesajului său, co-președintele AUR anunță că deja se exercită presiuni pe formațiunea sa, însă promite că va rezista în fața unor tentații și promite că ”va schimba Țara”

”Mișcarea noastră este mult mai mare decât granițele partidului și ea cuprinde întreaga societate. Chiar dacă noi vom fi ocupați în lunile viitoare cu consolidarea entității politice și a inițiativelor parlamentare, vă rog să acționați fiecare, cum puteți, pentru a crea grupuri de susținere la nivelul Țării pentru sprijinirea unuia sau mai multora dintre cei patru piloni pentru care luptăm: Națiunea, Familia, Credința și Libertatea.

Se exercită multe presiuni asupra noastră, în acest moment, pentru că refuzăm sedii, refuzăm milioane de euro, ne încăpățânăm să menținem organizarea și principiile după care am mers până acum. Ni se șoptesc în ureche vorbe frumoase despre ce am putea face cu banii care ni se oferă.

Vom rezista pentru că altfel nu vom putea schimba Țara: calea grea este cea mai sănătoasă și durabilă. Vom continua să punem preț pe fiecare leu donat din convingere: e mult mai valoros decât gențile de bani murdari. Vom pune spiritul de sacrificiu înaintea fotoliilor moi: asta cer de la mine și asta vreau de la voi toți.

Eu, personal, nu pot să vă promit decât faptul că rămân la fel. Îmi voi aloca toate resursele nu să mulțumesc pe unul sau pe altul, ci să reușim să schimbăm Țara. Dacă vă voi avea alături, nu am a mă teme de nimen”, a mai scris George Simion în postarea de pe Facebook.

ADVERTISEMENT