Chiar dacă nu este vorba despre o dezbatere, care va urma la TV zilele următoare, cei doi candidați la prezidențiale au avut șansa să țină câte un discurs prin care să își anunțe alegătorii ce doresc să facă dacă vor ajunge la Cotroceni.
Printre altele, George Simion l-a făcut ”mincinos” pe Nicușor Dan, după ce primarul general al Capitalei a comentat scenariul prin care Simion ar da afară 500.000 de bugetari, printre care profesori. “Nu știam că se va suprapune campania electorală cu al XIII-lea Congres BNS, dar am considerat că organizarea acestui congres este o oportunitate.
Va fi o platformă de dialog pentru candidații la președinție. I-am invitat să îi ascultăm, iar noi le vom prezenta o listă clară de subiecte și provocări – să ofere soluții în calitate de viitor președinte”, a precizat Dumitru Costin, organizatorul evenimentului.
De la pupitru, George Simion s-a adresat audienței și nu a evitat să-l critice pe Nicușor Dan. ”A spus contracandidatul meu că vreau să dau afară profesori, a mințit. Nu este o problemă cu profesorii, cu cadrele medicale, cu polițiștii, militarii și în general cu corpurile profesionale.
Nu este o problemă cu funcționarii onești, muncitori. Problema este cu paraziții politici, cu membrii de partid care au înțesat România”, a declarat George Simion. ”Pentru că dacă ne uităm pe distribuția celor 1,3 milioane de oameni care sunt angajați la stat, găsim acolo sute de mii de profesori și de medici și tot aparatul medical.
Găsim oameni în forțele de ordine, în armată, în sistemul de justiție, iar cei care sunt propriu-zis funcționari și atașați diverselor structuri, administrații naționale și locale sunt 450.000. Nu se poate”, fusese declarația lui Nicușor Dan care l-a enervat pe Simion.
Simion a subliniat că 500.000 de bugetari ar trebui dați afară, pentru că prea mulți oameni din acest sector stau degeaba și nu își justifică salariul în era digitalizării. Cu toate acestea, Simion a dat asigurări că nu vrea să dea afară polițiști, profesori sau medici.
În cele 20 de minute alocate, George Simion a atins mai multe teme și nu s-a ferit de cuvinte dure. Surprinzător, a anunțat că nu și-ar dori alegeri anticipate dacă ajunge președinte și nu vrea ca investitorii străini să părăsească țara.
”Nu avem de ales decât să ne unim eforturile, e o perioadă cu crize suprapuse. Cu toții suntem în această sală pentru că iubim România. Astăzi, adversarii noștri politici, cei care se consideră a fi intelectuali, dar nu sunt. Dau dovadă uneori că nu înțeleg elemente de bază.
Sperăm să vină investitori străini, să plătească taxe, să putem avea autostrăzi, spitale, școli. Sigur, dacă nu avem o corupție endemică menționată de domnul Costin și o incapacitate administrativă severă. Așa cum am văzut timp de 10 ani la Palatul Cotroceni.
Țara se duce de râpă și noi stăm cu mâinile încrucișate și nu facem nimic. Îl invit pe candidatul meu la 21:00 la Digi 24, e timpul ca românii să asculte ce vrem să facem. Problema pe care o avem e cu paraziții politici. Dau un exemplu foarte prost pentru celelalte domenii de activitate și laudă statul la stat degeaba. La începutul anului 2000 erau 800.000 de angajați în sectorul public din România. Cum scăpăm România din această criză? Să vedem fapte, crescând taxele? Cum vrea coaliția PUPU? Nefăcând nimic, cum a făcut Klaus Iohannis, cu vizite în Egipt și Zanzibar? Sau luând niște măsuri concrete pentru piața forței de muncă.
Nu eu am depreciat leul. Nu eu am creat un deficit bugetar imens de 9,3%, în realitate vă zic că e mai mare. Nu există un plan concret de dezvoltare a României. Aceasta e realitatea tristă pe care o cunoaștem. Sunt singurul candidat care a fost de partea democrației, care a fost împotriva anulării abuzive a alegerilor, care nu are oameni cu uniforme care îl ghidonează din spate. Sperăm să nu ajungem la alegeri anticipate”, a transmis Simion.