George Simion a declarat duminică, la Digi24, că exclude din start orice colaborare cu „actuala guvernare” dar s-a arătat deschis la o posibilă colaborare cu cei de la USR. Însă, și în cazul celor de la USR, liderul AUR a vorbit de posibilitatea unei colaborări punctuale, doar pentru atingerea unor ținte, precum reforma administrativă, reducerea numărului de parlamentari sau alegerea primarilor în două tururi.
Liderul AUR a exclus orice colaborare cu actualii lideri ai PSD sau PNL, lăsând totuși o ușă deschisă pentru o colaborare cu unii membri ai acestor partide, însă s-a arătat deschis la o posibilă colaborare cu cei de la USR. Simion a spus însă că și aici colaborarea ar putea fi doar punctuală, pentru atingerea unor obiective anume, alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.
„Eu cred că domnul Ciolacu, domnul Ciucă, domnul Kelemen Hunor ies din discuţie şi pot spera doar, printr-o reuşită a mea la alegerile prezidenţiale, că vom vedea o schimbare a conducerii centrale la aceste partide. Sunt unii oameni din PNL pe care îi văd ca potenţiali parteneri. Sunt mai puţini oameni în zona PSD pe care îi văd parteneri; cu siguranţă, nu tot partidul.
La nivel de USR, după ce se vor clarifica – pentru că acolo sunt multe tabere şi aşteaptă finalul acestui exerciţiu electoral – aş vedea un protocol de colaborare strict pe primari în două tururi, 300 de parlamentari, reformă administrativă, reducerea taxării muncii. Cu un guvern minoritar sau majoritar, depinde. Politica este arta negocierii”, a declarat duminică George Simion, într-un interviu la Digi24.
În ceea ce privește situația lui George Becali, cel care a anunțat o donație de jumătate de milion de euro pentru partidul lui Simion, liderul AUR a spus că acești bani nu au fost oferiți pentru a-i oferi la schimb patronului FCSB un loc pe listele AUR la alegerile legislative.
„Nu cred că George Becali de acum 20 de ani este George Becali din 2024. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici. (…) Dacă domnul Becali, ca şi mulţi alţi oameni de afaceri, se implică în AUR financiar – foarte bine, dar nu facem contra-cost.
Am primit diferite propuneri, sume exorbitante, cel puţin pentru mine: 200, 300, 500.000 de euro să fac deputaţi şi senatori. Şi am refuzat. (…) Eu nu vând locuri de parlamentar. Nu am făcut-o, nu am s-o fac, dintr-un considerent simplu: oamenii aceştia ne vor părăsi imediat ce vor intra în Parlament. (…) Eu pe domnul Becali îl iau în primul rând că respectă zona identitară şi politică de unde suntem şi pentru că aduce voturi”, a mai declarat Simion.
Liderul AUR a recunoscut însă că în partidul său au ajuns mai mulți politicieni care au trecut și pe la alte partide, și a spus doar că acești politicieni nu vor ocupa funcții importante în cazul în care AUR ajunge la guvernare. Acesta a dat exemplu cazul Vioricăi Dăncilă, despre care a spus că s-a oferit să se alăture AUR, însă ar fi refuzat-o.
„Am primit diferite invitaţii să, nu ştiu…, să vină doamna Dăncilă la noi. Nu prea corespundem nici ideologic. Doamna Dăncilă a fost premier. Au mai fost diferiţi premieri care au încercat să intre într-o într-o alianţă sau să vină în AUR. De exemplu, domnul Ponta.
Şi am refuzat, e foarte supărat domnul Ponta că nu mă ţin de cuvânt. Eu nu mi-am dat niciodată cuvântul faţă de domnul Ponta că voi face vreodată vreo alianţă sau vreun proiect politic cu dumnealui”, a mai spus Simion, care a negat informația cum că fostul premier PSD ar fi fost consilierul său.
„Aşa s-a pretins domnul Ponta, după trei discuţii (că ar fi consilier, n.r.). S-au pretins şi alţii consilierii mei. Nu am avut nicio relaţie contractuală. Am ieşit la un restaurant public din centrul Capitalei cu domnul Ponta, care bănuiesc eu că a şi chemat paparazzi (…). Până la urmă a obţinut un post de consilier la domnul Ciolacu”, a mai precizat George Simion.