Președintele AUR, George Simion, a făcut primele declarații la scurt timp după publicarea rezultatelor exit-poll de la alegerile parlamentare, unde a ocupat locul doi cu 19% din voturi la Camera Deputaților și 19,20% la Senat.
După ce în primul tur al alegerilor prezidențiale, George Simion a obținut 13,87% din voturi, clasându-se pe locul patru, după Marcel Ciolacu (19,14%), Elena Lasconi (19,17) și independentul Călin Georgescu (22,94%), AUR a avut parte de o surpriză la scrutinul pentru Parlament.
Conform primelor rezultate de la alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie, partidul condus de George Simion s-a clasat pe locul doi, cu 19% din voturi la Camera Deputaților și 19,20% la Senat, după PSD care a obținut 26% la Camera Deputaților și 26,1% la Senat.
La scurt timp după anunțarea acestor rezultate, George Simion și-a început discursul cu rugăciunea “Tătăl nostru”, iar mai apoi a vorbit despre eroii care au făcut Marea Unire de la 1918.
Totodată, liderul AUR a declarat că în ultima săptămână ”netrebnicii au vrut să confiște democrația și libertatea în țara noastră dar nu au reușit”.
”Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru felul în care a reușit să unească românii astăzi! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem o țară. Mulțumesc din suflet pentru că ați fost, sunteți și veți fi! (…)Am foarte multe vești bune, dar vreau să rog colegii să nu părăsească secțiile de vot.
În acest moment eroii adevăraţi sunt în secţiile de vot, sunt apărători ai votului românilor într-o duminică în care vocea ţării s-a făcut auzită. Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puţini oameni. Am asistat în ultima săptămână la un veritabil atac asupra democraţiei, asupra libertăţii, asupra valorilor noastre naţionale”, a declarat George Simion.
Mai mult, el a subliniat că poporul român a vorbit de Ziua Națională a României ”şi clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum în al doisprezecelea ceas sper să o facă, să se potolească din abuzurile pe care le-a pregătit, din gândul că se poate anula voinţa poporului român, din gândul că se poate repeta turul 1 de scrutin, din gândul că se pot agăţa cu dinţii de putere”.
Totodată, președintele AUR a făcut apel la toate instituțiile statului să îi pedepsească aspri pe cei care ar fi fraudat alegerile parlamentare.
”Fac un apel la instituţiile statului român să respecte democraţia, să se asigure că cei care au furat astăzi voturi, care au cumpărat astăzi voturi, care au obţinut voturi prin ameninţare, care au falsificat de la buletine de vot până la urne în care colegii noştri au găsit voturi, să fie traşi la răspundere. Poliţia, procuratura, toate celelalte instituţii trebuie să-şi facă datoria”, a mai spus George Simion.
În plus, el a ținut să precizeze faptul că AUR nu crede în exit poll-uri și a adăugat că poporul român a votat masiv forțele suveraniste pentru a scoate PSD și PNL de la guvernare.
”Nu credem în exit poll-uri pentru că, aşa cum spuneam duminica trecută, exit poll-urile şi sondajele s-au înşelat şi nu o dată. Credem că valorile noastre naţionale au vorbit şi dragostea noastră de ţară îşi are rădăcinele în curajul, sacrificiul şi demnitatea acestui popor. Astăzi poporul român a votat major pentru forţele suveraniste şi mai mult pohta ce-am pohtit noi încă de la înfiinţarea AUR, acum exact cinci ani, PSD şi PNL sunt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor”, a transmis George Simion.