Fotbal intern

George Ţucudean se retrage din fotbal! Bunicul său a dezvăluit pentru FANATIK ce va face jucătorul. Exclusiv

01.09.2020 | 12:20
George Tucudean se retrage din fotbal Bunicul sau a dezvaluit pentru FANATIK ce va face jucatorul Exclusiv
George Ţucudean se retrage din fotbal! Bunicul său a dezvăluit pentru FANATIK ce va face jucătorul. Sursa: sportpictures.ro
ADVERTISEMENT

George Țucudean a refuzat oferta celor de la Dinamo și se va retrage din fotbal după ce și-a încheiat contractul cu CFR Cluj imediat după pandemie. Atacantul de națională a fost dorit insistent de Cosmin Contra, însă i-a transmis tehnicianului că nu este pregătit fizic și mental să revină în activitate.

Imediat după înfrângerea lui Dinamo împotriva Chindiei Târgoviște, scor 0-1, Cosmin Contra a fost din nou chestionat despre un eventual transfer al lui George Țucudean, însă antrenorul a spus că fotbalistul se va retrage:

ADVERTISEMENT

“George Țucudean nu va veni la noi și nu cred că se va mai întoarce pe teren”, a conchis “Guriță”. Atacantul în vârstă de 29 de ani se va retrage după ce în ultimii doi ani a avut mai multe probleme la inimă.

George Ţucudean se retrage din fotbal! Bunicul său a dezvăluit pentru FANATIK ce va face jucătorul

Țucudean nu a mai continuat la CFR Cluj nici măcar până la finalul campionatului, chiar dacă a avut oferta de prelungire pe masă. Astfel, vârful s-a despărțit de ardeleni la 30 iunie 2020, cu o lună înainte ca CFR Cluj să câștige al treilea titlu la rând în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat ce urmează în continuare pentru George Țucudean. El are posibilitatea de a deveni președinte de club la UTA Arad sau dacă va refuza postul de conducere la echipa sa de suflet, bunicul fotbalistului a dezvăluit pentru FANATIK că totul este pregătit ca el și sora sa să preia afacerile familiei.

“Pentru George și sora lui Miriam am pregătit totul la firmă. Au deja birourile lor și trebuie să se apuce de treabă”

FANATIK l-a vizitat la Arad, la finalul anului trecut, pe Gheorghe Cosma, bunicul lui George Țucudean. Domnul Cosma, în vârstă de 80 de ani, este într-o formă de invidiat gestionând foarte bine afacerile familiei. El a dezvăluit că George și sora sa au locurile pregătite pentru a prelua afacerile familiei:

ADVERTISEMENT

“Pentru George și sora lui Miriam am pregătit totul la firmă. Au deja birourile lor și trebuie să se apuce de treabă. Decizia e a lui George, dar eu simt că nu va mai juca. Nu are de ce să mai riște dacă nu se simte în siguranță.

Are o familie frumoasă, a realizat foarte multe în carieră, a luat titluri, a jucat pentru națională, acum îmi doresc mult și îl aștept să preia frâiele afacerilor familiei. Că avem multă treabă!”, a spus Gheorghe Cosma, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Problemele la inimă au început în martie 2019

Problemele cu inima ale lui George Țucudean datează din martie 2019. Cu o oră înaintea unui meci CFR Cluj – Viitorul, atacantul a fost scos din lot. Atunci, FANATIK a aflat că Țucudean avea probleme la inimă și urma să fie operat la Viena.

Intervenția era minim invazivă și doctorii l-au anunțat atunci că după ablația pe care avea să o sufere, va trebui să facă 3-4 săptămâni de pauză după care va putea să revină în activitate la efort maximal.

Ultimul meci pentru Țucudean, cu Astra în martie 2020

Numai că, de atunci evoluțiile lui Țucudean nu au mai fost la cel mai înalt nivel. Au fost perioade în care atacantul simțea că ceva nu este în regulă și totul a culminat la finalul anului trecut când a decis să își ia câteva luni de pauză de la CFR Cluj pentru a-și stabili viitorul. El a lipsit din august 2019 până în februarie 2020.

A revenit pe teren pe 8 februarie în meciul cu Gaz Metan, în care a evoluat doar 9 minute. A mai evoluat 8 minute cu Viitorul și ultimul meci pentru CFR Cluj a fost cel cu Astra Giurgiu din prima etapă din play-off, disputat pe 2 martie. Atunci atacantul a evoluat 17 minute, care pot fi ultimele din cariera lui de jucător.

 

ADVERTISEMENT