Georgiana Ene, în finala MasterChef 2024. Povestea neștiută: “Mi-au zis că o să intru la menopauză după tratament. Am 6 ovule la un congelator” Exclusiv

Georgiana Ene a ajuns în finala MasterChef 2024. Concurenta se declară extrem de ambițioasă și luptătoare. Mai ales că, în urmă cu 6 ani, a luptat cu o boală nemiloasă: cancer. Georgiana a primit acest diagnostic dur, din partea medicilor, și a început lupta pentru viață.

Drama prin care a trecut a făcut-o să vadă cu alți ochi viața, și să se bucure de fiecare clipă. Reporterii FANATIK au stat de vorbă cu Georgiana Ene chiar înainte de finala MasterChef 2024.

Georgiana Ene a ajuns în finala MasterChef 2024, alături de Sebi Dascălu și Gabriel Șerban

Ea ne-a povestit despre cum a făcut naveta Barcelona – București pentru fiecare zi de filmare. Ea este sales manager în Barcelona, unde s-a mutat, astfel că a fost nevoită să vină des în România pentru filmările show-ului culinar de la Pro TV.

Deși în edițiile MasterChef 2024, telespectatorii au văzut numai cu zâmbetul pe buze, Georgiana Ene ascunde, în spatele zâmbetului larg, o mare dramă. Drama care i-a schimbat viața, și gândirea despre viață.

Digi24.ro

„Este ca în Vestul Sălbatic”. Locuitorii din zonele devastate de incendii în LA au format miliții înarmate să își apere casele de hoți

Înțeleg că ai făcut naveta Barcelona – București pentru filmările MasterChef 2024…

Am făcut naveta, am stat în București când au fost filmări legate, am avut 2 zile, 3 zile, apoi a trebuit să zbor la firmă. Dar eu am muncit, să ne înțelegem, aici au fost 14 – 15 ore de filmare pe zi, cu laptopul după mine în pauze și seara. A trebuit să fiu la zi. Am o echipă de vânzări, doar că oamenii au nevoie de altele.

Șefii tăi, de la firma unde ești sales manager, în Barcelona, ce au zis? Știau că ești la MasterChef 2024?

Șefii mei… să știi că au pierdut foarte mult, milioane în perioada asta, milioane de euro. Pentru că eu nu am fost călare pe situație, călătoresc foarte mult, călătoresc aproape în fiecare săptămână. Mă duc să-mi vizitezi clienții, mă ocup de un client internațional și călătoresc foarte mult și la client. Dacă nu te duci și nu îți vede fața, în cazul meu… . nu e același lucru să-i trimiți un mail.

Finala MasterChef 2024. Ce spune Georgiana Ene despre Chef Florin Dumitrescu: “Nu știu dacă avea ceva personal sau așa e cu toată lumea, dar eu am luat-o foarte personal”

Șefii mei nici n-au putut să spună la clienți ce fac eu… că e secret. N-am putut să le spun unde sunt, cum sunt și ce se întâmplă. Nimeni n-a știut ce se întâmplă exact și că a trebuit să fac naveta. Chiar mă gândeam… știi filmam, a doua zi plecam și a treia zi la muncă. Cred că am nevoie de un reset.

Digisport.ro

Cel mai bine plătit fotbalist român din ISTORIE! PSG îi pune banii pe masă lui Radu Drăgușin

Emoții, Georgiana? Ai ajuns în finală.

Emoții multe! Emoții acumulate, normal, că sunt atâtea săptămâni. Și acum stă să bubuie, înainte de finală, dar să sperăm că bubuie în pozitiv.

Ai plâns în emisiune? Poate de bucurie, de oftică, de ciudă?

Foarte puțin. Îmi pare rău, nu plâng foarte mult de felul meu. Am avut câteva momente. Sunt niște chestii care, da, mă emoționează. Am plâns la ieșirea Carlei. Am plâns de nervi. Eu cred că deja lumea s-a obișnuit cu mine, cu fața mea, pentru că eu râd tot timpul. Eu sunt o persoană fericită. Eu m-am născut fericită și întotdeauna am vrut să văd latura aia pozitivă a vieții, optimist, că dacă nu, ce făceam?

“M-am simțit așa ca un elev la școală și permanent mi s-a dat cu rigla peste mână”

Te-ai enervat pe la filmări? Te-ai ofticat?

M-am enervat la filmări. De multe ori m-am enervat, dar eu sunt cu mai mult limbaj, după aceea bubui.

Care dintre Chefi ți se pare cel mai dur?

Cu mine, Chef Dumitrescu, din ziua 1. Nu știu dacă avea ceva personal sau așa e cu toată lumea, dar eu am luat-o foarte personal. M-am simțit așa ca un elev la școală și permanent mi s-a dat cu rigla peste mână. Orice era și dacă era bine, nu era suficient de bine. Mama a fost așa cu mine, toată copilăria mea. Așa a fost și mama. Am suferit, dar am fost obișnuită cu stilul ăsta, așa e evoluția.

Sunt sadomaso și îmi place să mă bată și dacă mă bate mai vin și a doua zi să mă bată și a doua zi, deci normal (râde – n.r. ).

Știu că ești o luptătoare, știu că ai trecut printr-un moment cumplit, când ai primit un diagnostic dur.

Îți cam fuge pământul de sub picioare pentru că nu te aștepți. Eu aveam 39 de ani la vremea respectivă. Acum vorbesc deschis, dar să știi că multă lume a aflat în momentul în care s-a difuzat prima emisiune. Pentru că e o poveste pe care am ținut-o pentru mine, mie nu-mi place în general falsul ajutor. Nu-mi place nici să mă compătimească lumea.

Georgiana Ene, în finala MasterChef 2024. Care este povestea ei? Cum a învins boala?

Întotdeauna am fost foarte pe treaba mea, m-am descurcat singură în viață, nu-mi place să ne facem că avem treabă și că te întrebăm de sănătate. Cine mi-au fost prieteni adevărați au știut pentru că au fost lângă mine tot timpul. Sunt oamenii ăia care te sună să vadă ce ai făcut, ce mai faci că n-a mai vorbit cu tine. Nu-mi plac persoanele interesate care te caută când au nevoie de ceva.

Eram într-o țară străină, singură, eram în Spania, pentru că am plecat acum 9 ani în Spania. Și am plecat de aici, fiind foarte populară și foarte înconjurată de foarte mulți oameni. Am fost populară pentru că am avut trupă, la un moment dat, de cover-uri și am cam bătut țara. Am cântat în București, nu era weekend în care să nu cântăm în București. Am urcat pe scenă. Eram super happy, și înconjurată de fani, prieteni, clienți, colegi.

După care am plecat în Spania și am luat-o pe o viață foarte liniștită. La mine au fost atâția ani de de toate, de nopți pierdute, tinerețe zbuciumată. În Spania am început doar muncă, muncă, muncă și iar muncă. Și la un moment dat s-a acumulat stresul, pentru că tot ce făceam eu că sunt foarte multitasking…

“Nu așteptam să clachezi în sensul ăsta, pentru că am mâncat foarte sănătos, mergeam la sală, eram super fit. Și la un moment dat am descoperit că aveam un nodul”

Adică eu niciodată nu am putut să am un job, trebuie să am un job și încă 3 activități minim pe lângă asta, ca să ocup timpul liber. Nu pot să stau, se vede în stilul în care vorbesc, adică eu trebuie să fac tot timpul ceva. Nu pot să dorm, că trece viața pe lângă mine. Și m-am trezit în Spania că aveam decât un job. Și ce am făcut? Am dat la job peste puterile mele.

Ce lucrai atunci?

Am lucrat întotdeauna în vânzări, pe partea asta de mobilier comercial, de reclame luminoase, de semnalistică. Partea asta e foarte creativă, nu te plictisești. Doar că toată viața eu asta am făcut și eu am fost în slujbă… sau am fost sclavul clientului. Clientul să fie cel mai fericit întotdeauna și nu cred că am clienți care să vorbească urât despre mine, de-a lungul timpului, nici în România, nici în Spania. Întotdeauna am lăsat ușile deschise cu toată lumea.

Doar că întotdeauna firmele au fost ca și cum ar fi fost ale mele, adică era jobul ca și cum era pentru mine. Și pentru că m-am implicat foarte, foarte mult. Și la un moment dat am ajuns la un nivel foarte mare de stres. Stres, în sensul că după ce că dădeam tot, mi se mai pune și presiune pe mine. Și punând foarte multă presiune, eu mă așteptam să clachez. Dar nu așteptam să clachezi în sensul ăsta, pentru că am mâncat foarte sănătos, mergeam la sală, eram super fit. Și la un moment dat am descoperit că, singură mi-am dat seama, că aveam un nodul.

“Tocmai împlinisem 39 de ani, nu-mi trecea prin cap așa ceva. Și s-a descoperit tumoarea că e malignă”

M-am dus întâmplător la medic, la sân, ceea ce recomand tuturor să-și facă chestii de genul ăsta, pentru că am avut noroc. Am avut noroc că am descoperit la timp. Întâmplător mergeam la plajă și la plajă dându-mă cu cremă mi s-a părut că am ceva, mi s-a părut în primul weekend, mi s-a părut în al doilea, ok. M-am dus la medic pentru că avem probleme la genunchi. Am făcut volei. Și când am ajuns la medicul de familie am zis “acum că tot am ajuns aici, pentru liniștea mea, nu te uiți și aici? “. Și în momentul ăla am văzut că i s-a schimbat fața.

Fiind în Spania, sistemul de stat este foarte rapid, adică nu e că “hai peste 6 luni”. Într-o săptămână, deja începea să mi se facă niște probe, s-a făcut o biopsie. Nu-mi amintesc bine toate datele, dar uite asta îmi amintesc, într-o marți m-am dus eu la muncă, să ne înțelegem că muncă e mai presus de tot.

Și am făcut chestia asta și joi m-au sunat de la medic ca să mă prezint la ora 15:00 să-mi dea rezultatele. Și eu le spuneam, “băi, la ora 15:00? Nu pot să vin că sunt la muncă și am niște mitinguri, vin și eu la 18:00, mai ales că lucrez la 30 km. Vin după amiază”. Și-mi zice “Nu, nu. Vii acum la ora 15:00”. A fost primul semn de întrebare. “Ăștia sunt niște nesimțiți, mă scot pe mine din treabă”.

Finala MasterChef 2024. Georgiana Ene, o luptătoare: “N-am plâns că și dacă e să mor, mor oricum, deci nu ai ce să faci”

Am ajuns la medic, țin minte că am intrat pe ușă și-mi spune “Ia loc. Cum ești, ești bine, de astea. Avem o veste pentru tine”. Nici în momentul în care femeia a zis că avem o veste pentru tine, avem rezultatele analizelor, nu am putut să… . nici nu mi-a trecut prin cap. Eu mă gândeam atâta, tocmai împlinisem 39 de ani, nu-mi trecea prin cap așa ceva. Și s-a descoperit tumoarea că e malignă.

“Aveți un stadiu de cancer, un pic avansat, foarte rapid”. Mi-a căzut față, eu am crezut că, știi senzația de cameră ascunsă, tot nu-mi venea să cred momentul în care mi se spune chestia asta. Am plecat de acolo, am sunat-o pe prietena mea cea mai bună. I-am povestit și nu-mi venea să cred. N-am plâns că și dacă e să mor, mor oricum, deci nu ai ce să faci.

Mi-am văzut de tot ce mi-au făcut ei plan, în două săptămâni m-au și operat, mi s-au făcut o grămadă de analize și eu în continuare mă gândeam “Mamă, trebuie să lipsesc de la birou că distanța aia… că trebuie să mă duc la birou. La spital, la birou, la spital”.

Țin minte că m-am operat, mama n-a știut, eu n-am putut să-i zic mamei mele pentru că mama era în România, eu eram în Spania singură. Și nu puteam să zic “Alo, mamă, bună, te salut, vezi că mi-au zis că am cancer”. Nu poți să-i spui chestia asta. Mama a venit la mine în august, chestia asta se întâmpla în Iulie. Îmi amintesc că am fost la operație într-o joi și vineri m-am dus la client că aveam vizită. Nu mi-am luat o zi de concediu medical și am trecut prin chimio, am trecut prin radioterapie.

“Am avut câteva momente în care am crezut că mor și o să mor ca un câine, singură în casă”

Am făcut toate astea, eu ducându-mă la muncă. E adevărat că pe de altă parte, îmi ținea mintea ocupată, nu te mai gândești la toate chestiile astea. Doar că, repet, am avut foarte mare noroc pentru că avea un grad foarte rapid de evoluție și puteam să nu scap din treaba asta. Plus a fost o formă foarte urâtă, am avut un triplu negativ, nu reacționează la tratament hormonal. Drept urmare, am fost un fel de cobai, tratamentul care mi s-a făcut, mi-au pus de toate că nu știau dacă iese, dacă merge sau nu.

Mi-au făcut testele genetice, nu era genetic. Au confirmat că e nivelul de stres pe care îl acumulezi, nu m-aș fi gândit niciodată. Ce crezi că acum, după atâția ani, crezi că eu sunt chill? Nu, doar că te face să vezi altfel viața. Am avut câteva momente în care am crezut că mor și o să mor ca un câine, singură în casă, nu să mă găsească ăia până luni, când nu o să apar la muncă.

Că aia era singura șansă. Mi s-a făcut rău o dată în casă, îmi scădea imunitatea foarte mult și mi se făcea rău. Și țin minte că atât am apucat să sun la salvare și mi-au zis “deschideți ușa”. Eram pe jos în casă și ei încercau să mă țină de vorbă. Atât știu, că a venit salvarea.

Acum mergi la controale periodic…

Merg la controale periodice. În primii 3 ani se făceau la 3 luni, din al patrulea an se făceau la 4 luni, al cincilea tot așa. Și de anul ăsta doar de 2 ori pe an merg. 7 ani sunt sub incidență din cauza formei pe care am avut-o. Și am 6, și mai am încă un an de muncă, de probe și de toate analizele pe care trebuie să mi le facă de fiecare dată când se apropie datele alea.

“7 ani sunt sub incidență din cauza formei pe care am avut-o. Am 6, mai am încă un an. O săptămână înainte sunt cu morcoviorul”

O săptămână înainte sunt cu morcoviorul pentru că se știe foarte bine că e o chestie, care în mod normal se poate repeta, și stai cu teama aia că nu știi ce se întâmplă. Drept urmare, de astea te face într-un fel să vezi viața altfel, să vezi diferit, să te gândești “băi, ce am făcut, ce n-am făcut, ce mi-ar fi plăcut să fac”.

Familia când ai anunțat-o?

Mamei i-am spus, tata nu mai e printre noi. Mamei mele i-am spus în momentul în care a venit la mine, după o lună de zile. Am cicatrice la subraț pentru că au scos un ganglion, să vadă dacă se extinsese. Și am mers la plajă, cu mama, și imediat cum am ajuns, mama nu și-a dat seama… pentru că nu îți dai seama că sunt ciopârțită. Sunt o persoană normală căreia i s-a extras o parte din sân.

Am normal niște tatuaje care sunt de la semnele care îți rămân pe viață, de la radioterapie, și am o cicatrice urâtă, s-a închis urât, la subraț. Și mama a văzut cicatricea și m-a întrebat, “Unde te-ai zgâriat? “. Nu i-a trecut prin cap chestia asta și i-am zis că o să-ți explic, să nu-și facă griji, îi făceam pregătirea. Mama a picat într-o perioadă exact înainte ca eu să încep procesul de chimio.

Finala MasterChef 2024. Georgiana Ene: “Mi-au zis că o să intru la menopauză”

Mi-au zis că o să intru la menopauză. Eu n-am copii, n-am rămas vreodată însărcinată, nici nu mi-am dorit vreodată copii. Ideea e că mi-au spus, “dacă ai vreun gând, e bine să-ți facem extracție de ovule și să le ai păstrate în bancă”. În caz că vreodată îți vine vreo idee și te lovești la cap și brusc, la 45 de ani te trezești că vrei copii… Și a trebuit să fac un tratament.

Tratamentul ăla nu recomand nimănui. Dacă sunt oameni care caută să facă copiii și trec prin chestia asta… . Eu am făcut-o că m-au obligat medicii. Deci este… în fiecare zi să-ți faci singur injecții în burtă, cu hormoni, cu nu știu ce. Norocul meu a fost că nu aveam decât o lună la dispoziție și am avut, cred că 3 săptămâni în care a trebuit să-mi fac singură un tratament din astea de fertilitate, forțată, ca să poată să-mi extragă ovulele.

Mama mergea cu mine pentru că trebuia să fiu în fiecare dimineață la analize. După aia trebuia să stau 2 ore să aștept rezultatele analizelor și în funcție de asta îmi dădeau dozajul. Și mă duceam acasă și trebuia să-mi fac injecțiile.

“Am 6 ovule care stau la un congelator, care mă costă pe an o chestie modică”

Am 6 ovule care stau la un congelator, care mă costă pe an, nu știu cât, o chestie modică în primii ani. Eu am zis că nu îi donez nici științei și nici nu dau la alții, alea sunt ale mele și dacă trebuie să iasă ceva de la mine.

Cine știe poate o să vină momentul în care îți vei dori un copil…

Nu, n-am vrut până acum, nu-mi plac. Sunt simpatici ai altora. Nu am nervi, îmi pare rău. Eu am făcut treaba asta, deși a fost contra voinței mele, eu nu mi-am dorit să trec prin tratamentul ăsta. Dar medicii au spus că poate mă răzgândesc.

Și mamei i-ai spus în ultima zi?

Mamei i-am spus în ultima zi, țin minte cum mă aștepta la o cafenea să vin cu rezultatele de la probă, să văd dacă poate să-mi facă extracția. Și am spus la o cafea pentru că m-am asigurat să fim în mediul public. Mama ar face 81 de ani, mama nu e tânără și nu poți să-i dai șoc din ăsta direct. Mama nu s-a gândit niciun moment, adică am jucat bine de tot. Și în mediul public, lângă un spital, m-am gândit cum îi spun eu, a primit bine vestea.

Bineînțeles, ca orice mamă, zice “de ce nu mi-ai zis din ziua 1?”. “Păi cum să te sun să îți spun așa ceva? ” M-a întrebat cum m-am descurcat. După aceea, a fost toată perioada asta cât am făcut eu tratament, ea venea. Pentru că tratamentele, în mod normal, le faci la 3 săptămâni și eu îi luasem biletele de avion din timp. Ea venea cu o zi înainte să intru eu, să am chimio, și stătea cu mine o săptămână, după se întorcea în România. Și venea în România, apoi se întorcea la mine.

“Femeile în general la genul ăsta de cancer, slăbesc pentru că vomită. Eu am fost cu poftă de mâncare. Medicii mei erau foarte fericiți”

Cât timp ați făcut asta?

Din septembrie până în ianuarie, 2018 – 2019. Atât a fost tratamentul de chimio. Și am făcut martie, aprilie, mai radioterapie. Groaznică e și urâtă. Și mama avea biletele luate. Te costă chestiile astea, dar nu mai conta, măcar era cineva cu mine în caz de ceva.

Chiar mă gândeam la radioterapie. Radioterapia se face zilnic și aveam de condus, te obosește foarte mult. Aveam de condus pentru că spitalul la care făceam eu era în cealaltă parte a Barcelonei, către aeroport. Aveam o oră jumătate de trafic, de îmi venea să urlu. Când plecam de acolo, simțeam că mor, că dorm pe mine, mă termina. Au prins drag de mine evident, fetele de la dispensar. Ele trebuie să te panseze, îți provoacă niște răni, nu e numai oboseală. Îți provoacă răni, arsuri pe piele și nu mă gândeam decât că o să rămân și cu cicatrici.

Sunt niște puncte fixe. Când vor să îți facă genul ăsta de tratament, ei trebuie să-și pună niște puncte fixe, n-am avut voie nici să mă îngraș, nici să slăbesc. Dacă toată lumea în general, femeile în general la genul ăsta de cancer, slăbesc pentru că vomită. Eu am fost cu poftă de mâncare. Medicii mei erau foarte fericiți, abia eram și eu în formă.

“Mă cântăreau pentru că nu aveam voie să iau nimic, nici 100 gr în greutate”

Am mâncat pe perioada asta și pe urmă când am ajuns la tratament, nu ai voie să te îngrași. Mă cântăreau înainte, în fiecare zi. Mă cântăreau pentru că nu aveam voie să iau nimic, nici 100 gr în greutate. Pentru că se schimbă poziția aparatului. Și am așteptat decât să se termine tot să pot să mă apuc de dietă.

Ce ai face dacă ai câștiga marele premiu de 75.000 de euro?

În primul rând trebuie să-mi plătesc școala. Evident, eu sunt bucătar amator, mai mult mâncăcioasă amatoare, mâncăcioasă profesionistă, bucătar amator sunt eu. Am umblat cu job-ul meu, într-adevăr stresant, dar am cam umblat prin toată lumea și la mâncare niciodată n-am zis, nu. Deci nu contează că n-ai bani de altceva, dar de mâncare în cele mai bune locuri întotdeauna chestia asta am făcut-o pentru mine.

Asta a fost o prioritate să încerc chestii și eu am învățat de la televizor. Eu sunt genul de persoană care a învățat să gătească cu Jamie Oliver la televizor. Am văzut foarte multe programe de gătit și uite așa, ușor, ușor începi să faci de mâncare.

Vreau să fac școală, pentru că în momentul în care mi s-a pus mie piticul pe creier… . și am zis că vin la MasterChef în glumă, pe 1 aprilie. Eu nu m-am gândit că cineva o să mă ia vreodată în serios. Eu știu că n-am gătit rău, sunt mai mult pasionată de partea de dulciuri, de deserturi. Îmi plac lucrurile complicate, eu sunt o persoană care își cântărește ingredientele, care se uită la temperaturi.

Finala MasterChef 2024. Ce face Georgiana Ene dacă va câștiga marele premiu, de 75.000 de euro?

Toată partea asta pe mine mă fascinează, mă fascinează ce se întâmplă cu elementele alea, când combini nu știu la 80 grade. Sunt foarte meticuloasă, că așa mi-e firea. M-am dus la un curs din ăsta de deserturi, am fost la 6 ședințe, după mi-a plăcut așa de mult și când s-a terminat ăla zic “și acum ce fac? “.

Așa m-am înscris la MasterChef. Ce a fost în capul meu, nu aș putea să spun în momentul ăsta. Pentru că eram în Spania, iar pe tv în România vedeam reclama permanent, că mă uit la internațional. Și ziceam nu azi, mâine.

Vreau să fac școală, dar nu vreau să fac orice fel de școală. Vreau să mă duc la Alain Ducasse, la cel mai înalt nivel. Pentru că eu, când m-am prezentat la casting, eu le-am spus că femeile nu sunt așa de bine reprezentate în industria asta. Ceea ce nu mi se pare corect, pentru că doar că ne-am născut noi cu țațe, ca să zic așa, elegant, asta nu înseamnă că nu putem să facem același lucru ca un bărbat și nu putem cumva să nu le facem la același nivel.

Eu cred că suntem mai creative și cred că suntem mult mai perfecționiste decât ei. Sunt feministă poate da, să zicem acum că da, dar sunt atâția bărbați care au stele Michelin și femei nu sunt. Adică dacă te apuci să numeri femeile, cred că îți ies pe degetele de la o mână. Nu mi se pare corect. De ce? Uite eu am ambiția asta, pentru că sunt foarte ambițioasă de felul meu.

Georgiana Ene vrea să facă școală celebră de bucătar și să-și achite casa în Spania

Eu vreau să am și eu chestia asta pentru mine, o provocare, cum a fost și tot concursul ăsta. Pe mine provocările mă fac să dau ce-i mai bun din mine.

Ok, plătești școală. Și ce altceva vrei să mai faci cu banii rămași?

E foarte scumpă în Franța, școala. Îți dau un exemplu, chiar mă uitasem înainte să mă gândesc la MasterChef pentru că mă gândeam ce o să fac eu în vara asta. Voiam să mai fac vreo perfecționare și aș fi vrut să mă duc la un curs de 2 luni de design de meniu, designul farfuriei de meniu. Era 12.000 de euro 2 luni. Așadar, să ne înțelegem, ca să faci un curs, cred că trage spre 40.000 de euro.

Să spunem, 40.000 de euro la școală. Și cu 35.000 ce faci?

Nu, că îți ia statul, îți ia și statul. Dacă aș face o chestie de genul ăsta, eu am o casă în Spania, care nu e a mea, mă rog, e a băncii până la 70 de ani. Doamne ajută. Da, aș vrea să mai plătesc la casă.

Dar dacă vreau să fac chestia asta, cu școala, nu mai am job și dacă nu mai am job, casa aia nu se plătește singură. Și atunci trebuie cumva să te susții.

“Vorbesc 7 limbi străine”

Și așa îmi zice mama că am făcut o școală degeaba, vorbesc 7 limbi străine, am făcut un MBI și vreau să mă fac bucătar, așa îmi zice mama. Eu vreau să am un țel. Vreau un restaurant mic, să am o stea Michelin, în primul rând. În România nu există, deci trebuie să încep în Spania. Cel mai rapid s-a dat o stea Michelin la un restaurant în 7 luni de la deschidere. Dar asta înseamnă să îți faci un plan foarte bun, trebuie să știi pe ce lucrezi și ce fel de public ai.

Eu nu mă gândesc să-mi fac un fast-food de ăla cu 200 de invitați. Conceptul de chef counter înseamnă 12 persoane. Pe care le ai și pentru care faci meniu strict, tu ești acolo și te uiți, chiar dacă ai staff, ai de toate și merită. Este conceptul de intimitate, tu ești lângă omul ăla, tu explici ce ai gătit, asta mi se pare mișto. Nu le-am pus aici pe masă, ia mănâncă și la revedere și plătești bani la sfârșit, o căruță de bani, și după aia ai plecat.

Odată, e problema aia că eu dacă fac școală, faima din România se cam duce pe apa sâmbetei. Dar eu n-aș putea să deschid în momentul ăsta ceva în România și să nu fiu eu acolo, persoana care face. Că aș putea să dirijez restaurant, da, ar trebui să mă bazez foarte mult pe niște oameni și nu știu sigur dacă aș găsi staff-ul respectiv să facă chestia asta.