Life

Georgiana Lobonț se reinventează pe plan muzical! Surpriza uriașă pe care o pregătește: „Nimeni nu se așteaptă. Sunt artiști internaționali”

Georgiana Lobonț a făcut un anunț în exclusivitate pentru FANATIK! Se reinventează cu totul pe plan muzical!
19.06.2021 | 17:25
Georgiana Lobont se reinventeaza pe plan muzical Surpriza uriasa pe care o pregateste Nimeni nu se asteapta Sunt artisti internationali
ADVERTISEMENT

Georgiana Lobonț a dezvăluit că pregătește o surpriză uriașă la care nu se așteaptă absolut nimeni. Îndrăgita cântăreață de muzică de petrecere a declarat pentru FANATIK că schimbă complet macazul din punct de vedere artistic, iar asta nu e tot.

Îndrăgita vedetă ne-a spus că într-o lună sau chiar o lună și jumătate vor apărea noile sale proiecte. A înregistrat deja câteva melodii, iar pentru unele dintre ele a colaborat cu artiști mari de la noi, dar și din străinătate.

ADVERTISEMENT

Cântăreața va arăta că talentul ei nu se limitează doar la folclor și muzică de petrecere.

Georgiana Lobonț va aborda un cu totul alt gen muzical alături de artiști mari

„Eu mă reinventez în fiecare an. Sunt convinsă că nimeni nu se așteaptă la ce am pregătit. Piesele sunt deja înregistrate. Vom face videoclipuri cu artiști mari de aici, dar și de pe plan internațional”, a declarat Georgiana Lobonț pentru FANATIK.

Artista a spus că nu poate dezvălui numele artiștilor cu care a bătut deja palma pentru reinventarea sa, pentru că nu vrea să strice surprizele pregătite pentru fanii ei, care nu sunt puțini la număr.

ADVERTISEMENT

Totodată, cântăreața ne-a vorbit și despre una din cele mai mari bucurii de care a avut parte recent în viața ei personală.

georgiana lobonț
Georgiana Lobonț, mândră de noua ei mașină. Foto: Instagram

Artista are o împlinire uriașă și pe plan personal. Ce ne-a spus despre noua ei mașină

Georgiana și-a achiziționat un Mercedes de ultimul răcnet, mașină de care este tare mândră și pe care o conduce cu o fericire de nedescris.

ADVERTISEMENT

Interpreta de muzică populară ne-a mărturisit că această mașină a venit la fix în viața ei, mai ales că se află mai mereu pe drumuri.

Nici nu bine a intrat în posesia ei joi, pe 17 iunie, că a trebuit să pornească deja la drum. Cântăreața a condus până la Maramureș, unde a participat la un eveniment.

ADVERTISEMENT

„Adevărul e că nu ai cum să nu te acomodezi cu mașina, e configurată după gustul nostru, după necesitățile noastre. Mergem foarte mult timp în mașină, la evenimente, la concerte. Aveam nevoie de confort. Mașina e, practic, o a doua casă pentru artiști”, a mai spus Georgiana Lobonț pentru FANATIK.

Cântăreața a spus că îi place viteza, dar este destul de atentă pentru că nu vrea să își pună viața în pericol pe șoselele din România.

 

ADVERTISEMENT