Stiri sportive

Surpriză! Un titular al Stelei negociază cu marii rivali!

Astra Giurgiu caută cu disperare un fundaş dreapta după ce Alexandru Măţel a refuzat să semneze prelungirea contractului şi a fost exclus din lot. Oficialii deţinătoarei Cupei României vor...
17.07.2014 | 00:05
Surpriza Un titular al Stelei negociaza cu marii rivali

Astra Giurgiu caută cu disperare un fundaş dreapta după ce Alexandru Măţel a refuzat să semneze prelungirea contractului şi a fost exclus din lot. Oficialii deţinătoarei Cupei României vor să aducă un apărător care este la curent cu fotbalul românesc şi l-au ochit pe Daniel Georgievski, care, de curînd, şi-a încheiat înţelegerea cu Steaua. De altfel, fundaşul macedonean a şi fost contactat de oficialii Astrei, însă a refuzat orice fel de negocieri prin telefon din cauza experienţei trăită în Ghencea.

“Discuţiile prin telefon sînt nişte prostii!”

FANATIK.RO a stat de vorbă cu Georgievski, care a dezvăluit modul în care a fost abordat de oficialii vicecampioanei României. Fundaşul dreapta a precizat că este dispus să continue în Liga 1, însă aşteaptă o ofertă concretă din partea Astrei. “Prima dată am fost contactat în urmă cu două săptămîni, iar a doua oară acum cîteva zile. M-au întrebat care este situaţia mea contractuală şi dacă sînt dispus să vin la Astra. Le-am spus clar că discuţiile prin telefon sînt nişte prostii şi dacă mă doresc cu adevărat trebuie să-mi pună totul pe hîrtie şi să-mi prezinte o ofertă concretă. După care ne aşezăm la masă şi discutăm. Sînt păţit cu Steaua, nu mai accept promisiuni din partea nimănui”, a spus Georgievski pentru FANATIK.RO.

2.FOTBAL:STEAUA BUCURESTI-FC BASEL 1-1,LIGA CAMPIONILOR (22.10.2013)

“Am terminat-o cu Steaua, nu mi-am primit banii, asta este viaţa!”

În urmă cu aproximativ trei săptămîni, FANATIK.RO a publicat un interviu în exclusivitate cu Georgievski, în care fundaşul îşi exprima nemulţumirea pentru că Steaua nu doreşte să îi mai plătească prima cuvenită pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor (vezi detalii). Tocmai din acest motiv, fundaşul macedonean îi somează pe oficialii din Giurgiu să-i pună pe hîrtie oferta, nedorind să mai treacă prin problemele cu care s-a confruntat în Ghencea. Altfel, Georgievski a precizat că este bine din punct de vedere fizic şi că a încheiat conturile cu Steaua. “Sînt în România, mă antrenez zilnic, mă menţin în formă, mi-am luat chiar şi antrenor personal. Cu Steaua am terminat-o, am semnat toate actele, sînt liber. Banii care mi se cuveneau nu i-am mai primit, asta este viaţa. O prostie ce mi s-a întîmplat”, a spus Georgievski.

Înlocuitorul perfect pentru Măţel

Oficialii Astrei au decis să-l contacteze pe Georgievski după ce Măţel, titularul de drept al postului de fundaş dreapta, a fost exclus din lot pe motiv că a refuzat prelungirea contractului. Macedoneanul este văzut de tehnicianul Daniel Isăilă drept înlocuitorul perfect pentru internaţionalul român, atît din punct de vedere sportiv, cît şi financiar. Conform unor surse, Georgievski este dispus să vină la Giurgiu în schimbul unui salariu lunar de 10.000 de euro, la care se adaugă şi bonusuri de performanţă.

650.000…de euro este cota lui Daniel Georgievski conform site-ului transfermarkt.de

120.000…de euro ar fi trebuit să primească Georgievski de la Steaua pentru că s-a calificat, alături de restul colegilor, în grupele Ligii Campionilor

 P: Pariaza cu cei mai buni! BONUS de 150 RON la înregistrare!

Tags: