Georgina Rodriguez urmează să nască pentru a doua oară și va deveni mamă a trei copii, întrucât iubita lui Cristiano Ronaldo este însărcinată cu gemeni.
Partenera starului de la Manchester United, Cristiano Ronaldo, a pozat în rochie mare de tul roz într-un Corvette galben de epocă. „Amintiri… Comori ale sufletului”, a scris vedeta de origine argentiniană pe Instagram.
Fotografia postată miercuri pare să fie dintr-un shooting de la începutul lui ianuarie, când artista de 28 de ani a pozat în aceeași rochie. Mesajul ei atunci a fost de a anunța lansarea serialului său de pe Netflix, Soy Georgina.
„Mulțumesc Netflix pentru că ați trăit împreună cu mine una dintre cele mai minunate aventuri din viața mea și milioane de mulțumiri tuturor urmăritorilor și prietenilor mei care așteaptă cu nerăbdare premiera reality show-ului meu.
Nu mă pot gândi la o zi mai bună decât ziua mea de naștere pentru lansarea Soy Georgina. Pe 27 ianuarie sărbătorim cu toții împreună din 190 de țări. Ne vedem pe Netflix”, a scris Georgina în urmă cu trei luni.
Tânăra născută la Buenos Aires urmează să nască gemeni spre sfârșitul acestui an, care se vor alătura familiei numeroase a lui Ronaldo și a Georginei.
Cuplul o au împreună pe micuța Alana, precum și o pereche de gemeni, Eva și Mateo, care au fost înfiați. De asemenea, să nu uităm de Cristiano Jr, fiul de 11 ani al starului portughez, care este „cap de listă” în rândul copiilor.
Cristiano Ronaldo a fost ținta criticilor încă din weekend, după ce vedeta lui Manchester United a lovit cu palma telefonul mobil al unui suporter adolescent pe când părăsea terenul după înfrângerea împotriva lui Everton.
El a digerat cu greu eșecul de pe Goodison Park, iar starea lui de nervozitate a crescut mai ales după ce a fost accidentat la picior. Mergând spre vestiar, el a agresat un copil cu autism, care venise special la meci pentru el.