Sport

Georgina Rodriguez, strălucitoare la Met Gala 2026. Cum a făcut furori iubita lui Cristiano Ronaldo

Georgina Rodriguez a fost o prezență ravisantă la evenimentul Met Gala 2026. Ținuta cu care s-a remarcat, de fapt, viitoarea soție a lui Cristiano Ronaldo.
05.05.2026 | 23:15
Georgina Rodriguez, înainte de Met Gala 2026. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Met Gala 2026 a adunat cele mai cunoscute vedete internaționale. Prin invitații de onoare de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York s-a aflat și Georgina Rodriguez. Iubita lui Cristiano Ronaldo a bifat o apariție strălucitoare.

Georgina Rodriguez, ravisantă la Met Gala 2026

E o persoană influentă și de multe ori imaginile sale controversate împart lumea în două tabere. Cele mai recente fotografii cu Georgina Rodriguez (32 ani) o arată la unul dintre cele mai importante evenimente de top din Statele Unite ale Americii. Frumoasa șatenă a fost în centrul atenției datorită ținutei sale impecabile.

ADVERTISEMENT

Prezentă la Met Gala 2026, influencerița a ținut cont de temă și nu a dat greș deloc. Viitoarea soție a lui Cristiano Ronaldo a îmbrăcat o rochie care face trimitere ușor la una demnă de o mireasă. Ținuta creată de Ludovic de Saint Sernin și bijutierul Chopard a făcut-o să strălucească, deși inițial a apărut pe covorul roșu în trening.

Toată lumea a rămas surprinsă și uluită de această îndrăzneală, dar ulterior șatena s-a schimbat. În lumina blițurilor a pozat într-o rochie albastru-verzui cu un corset care i-a pus în valoare bustul generos. În completare a optat pentru un voal transparent asortat și decorat cu flori din dantelă brodate manuale, scrie People.

ADVERTISEMENT

Un rozariu din aur alb și diamante a fost la rândul său în centrul atenției. Acesta este unul cu care influencerița a mai apărut în pozele din social media. Rozariul este special pentru că are o plăcuță pe care sunt inscripționate numele cele 5 copii, precum și al său și al celebrului jucător de fotbal.

ADVERTISEMENT

Un alt element care nu a trecut neobservat a fost inelul de logodnă. Georgina Rodriguez și-a etalat cu mândrie bijuteria evaluată la milioane de euro. Partenera lui Cristiano Ronaldo s-a încadrat, astfel, în tema Met Gala 2026 care a fost Costume Art. Aceasta explorează relația dintre îmbrăcăminte și corpul uman prin expoziții curate.

ADVERTISEMENT

Ce spune Georgina Rodriguez despre ținuta sa

Vestimentația frumoasei vedete a fost inspirată de religie și spiritualitate. Georgina Rodriguez s-a declarat încântată de alegerea ținutei cu care s-a prezentat la Met Gala 2026. Cu această ocazie, creatoarea de conținut a subliniat cine este personalitatea care i-a insuflat această alegere complet neașteptată.

„Acest look este inspirat de devotamentul meu față de Fecioara de la Fátima. Delicatețea siluetei și tonurile de albastru deschis care îi definesc imaginea au devenit fundamentul piesei, transpunând spiritualitatea în haute couture. 

ADVERTISEMENT

Ținuta prezintă ochiurile și șireturile caracteristice ale lui Ludovic, pictate manual pentru a se armoniza cu albastrul pal al ținutei. Cupele sunt realizate în întregime din dantelă albastră franceză, țesută pe războaie tradiționale Leavers din Calais-Caudry, conferind țesăturii o calitate fluidă, aproape fără greutate”, a scris șatena, pe contul oficial de Instagram.

Mesajul ascuns din rochia vedetei

„Un voal transparent completează ținuta, finisat cu flori din dantelă brodate manual. Ascunse în interiorul rochiei, așezate lângă inima mea, două fraze sunt brodate manual în spaniolă: «Donde ella está, el alma encuentra refugio» și «Y líbranos del mal amén».

Aceste cuvinte acționează ca o rugăciune privată, purtată în interiorul piesei. Ținuta este însoțită de un rozariu personalizat, conceput atât ca bijuterie, cât și ca relicvă.  Realizat din aur alb și încrustat cu diamante și perle, acesta este gravat cu numele membrilor familiei mele, transformându-l într-un obiect intim de devoțiune.

Rozariul extinde narațiunea ținutei, unde credința personală și măiestria excepțională se întâlnesc. În contextul «Fashion is Art», ținuta reflectă modul în care credința, la fel ca arta, poate fi exprimată prin formă, detaliu și emoție”, a încheiat vedeta.

Ulterior, partenera lui Cristiano Ronaldo a mulțumit echipei sale. A mărturisit că are mulți oameni în spate, chiar dacă aceștia nu apar în lumina reflectoarelor. A ținut să le spună că este recunoscătoare pentru munca pe care o depun pentru a fi impecabilă la evenimentele la care este invitată.