Fotbal international

Gerard Pique, derapaj care îi poate aduce o suspendare uriașă. Atac dur la adresa arbitrilor

11.02.2021 | 13:39
Gerard Pique derapaj care ii poate aduce o suspendare uriasa Atac dur la adresa arbitrilor
ADVERTISEMENT

Fotbalistul lui FC Barcelona, Gerard Pique, a avut un nou derapaj la adresa arbitrilor din Spania. Ultimul atac dur lansat săpătmâna aceasta îi poate aduce catalanului o suspendare uriașă.

Comisia de disciplină din cadrul Federației Spaniole de fotbal a demarat o anchetă cu privire la acuzele lansate de Gerard Pique asupra arbitrilor din La Liga.

ADVERTISEMENT

Pique susține spusele fostului arbitru iberic Eduardo Iturralde Gonzalez, conform căruia 90% dintre arbitrii spanioli o preferă pe Real Madrid în detrimentul Barcelonei.

Pique, derapaj care îi poate aduce o suspendare uriașă. Atac dur la adresa arbitrilor

Gerard Pique a devenit un simbol al clubului catalan, provenit din celebra academie La Masia. Fundașul central nu ratează vreo ocazie fără să îi atace pe rivalii de la Real Madrid. De această dată s-a referit la modul în care arbitrii tind să îi favorizeze pe madrileni în partidele din campionatul intern.

ADVERTISEMENT

“Chiar si inconștient, cum ar putea ei sa nu dea mai multe decizii în favoarea unei echipe decât a celeilalte? Respect profesionalismul arbitrilor și știu că încearcă să dea tot ce au mai bun, însă când vine un moment de cumpănă…”, a declarat Gerard Pique.

Federația Spaniolă de fotbal s-a auto-sesizat imediat după afirmațiile lui Pique, iar Comisia de Disciplină, pe lângă o amendă cuprinsă între 600 și 3000 de euro, poate decide o suspendare de 12 etape pentru fotbalistul Barcelonei.

ADVERTISEMENT

Gerard Pique crede că Messi va rămâne la Barcelona

Gerard Pique nu este doar un jucător în lotul catalanilor, este și liderul vestiarului, privit drept un viitor președinte al clubului după momentul retragerii. Fundașul Barcelonei nu pare încântat de o plecare a lui Messi de pe Camp Nou și dorește ca starul argentinian să rămână la echipa care l-a consacrat.

Va trebui să-l întrebați pe Leo, eu nu știu. Noi sperăm ca el să rămână. Este o decizie personală. Vom vedea. Dar cât timp el îmbracă tricoul Barcei, există întotdeauna speranță. Sperăm să îl seducem să rămână pentru mulți ani de acum încolo”, a declarat Gerard Pique.

ADVERTISEMENT

Gerard Pique a început fotbalul în 1999 la academia clubului FC Barcelona de unde s-a transferat la Manchester United în 2004. După 4 ani petrecuți la formația pregătită de Sir Alex Ferguson, Pique a revenit la Barcelona în 2008.

ADVERTISEMENT
Tags: