Sport

Gerard Pique s-a retras din activitate! Fundașul a făcut anunțul printr-un filmuleț emoționant. Presa din Spania, bulversată după decizia fotbalistului. Video

Gerard Pique a anunțat că se retrage din activitate. Meciul din weekend al Barcelonei va fi ultimul pe Camp Nou pentru fundașul spaniol.
03.11.2022 | 22:36
Gerard Pique sa retras din activitate Fundasul a facut anuntul printrun filmulet emotionant Presa din Spania bulversata dupa decizia fotbalistului Video
Gerard Pique s-a retras din activitate la vârsta de 35 de ani. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Gerard Pique a surprins lumea fotbalului în cursul zilei de joi, 3 noiembrie. Fundașul celor de la Barcelona a anunțat că se retrage din sport, după un anunț făcut pe rețelele de socializare.

Gerard Pique s-a retras din fotbal. Decizia surprinzătoare a fundașului de la Barcelona

Gerard Pique va evolua ultima oară în carieră pe Camp Nou, sâmbătă, 6 noiembrie, ora 22:00, când Barcelona o înfruntă pe Almeria, în etapa a 13-a din La Liga.

ADVERTISEMENT

Fundașul care a trecut și pe la Manchester United și Zaragoza fusese trecut pe lista preliminară a Spaniei de Luis Enrique pentru Cupa Mondială din Qatar. Barcelona a fost eliminată pentru al doilea al la rând în grupele Champions League.

„Culers (n.r. – fanii Barcelonei), în ultimele săptămâni, luni, multă lume a vorbit despre mine. Până acum, n-am zis nimic. Dar acum vreau să vorbesc despre mine.

ADVERTISEMENT

La fel ca mulți dintre voi, sunt un fan al Barcelonei dintotdeauna. M-am născut într-o familie care a iubit fotbalul. Când eram mic, nu am vrut să devin fotbalist, dar voiam să joc pentru Barca.

Gerard Pique s-a retras la 35 de ani. Mesaj emoționant pentru fanii Barcelonei

„În ultima vreme, m-am gândit foarte mult la acel copil, la ce ar fi gândit micul Gerard dacă i-ar fi spus cineva că toate visurile sale vor deveni realitate. Că va ajunge la prima echipă a Barcelonei, că va câștiga toate trofeele posibile. Că va fi campion european și mondial. Că va juca alături de unii dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, că va fi unul dintre căpitanii echipei.

ADVERTISEMENT

Au trecut 25 de ani de când joc pentru Barca. Am plecat și am revenit. Fotbalul mi-a dat totul. Barca mi-a dat totul. Voi, fanii, mi-ați dat totul.

Acum, că toate visurile acelui copil s-au îndeplinit, vreau să vă spun că am decis să-mi închei această călătorie. Am spus mereu că nu va fi o altă echipă după Barca. Și așa va fi.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă va fi ultimul meu al meu pe Camp Nou. Voi rămâne un fan, voi susține echipa, le voi transmite copiilor mei dragostea pentru Barca. Mă cunoașteți, mai devreme sau mai târziu, mă voi întoarce. Ne vedem pe Camp Nou! Trăiasca Barca! Mereu”, a spus Gerard Pique, într-un filmuleț publicat pe rețețe de socializare.

Gerard Pique, unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istoria Barcelonei

Gerard Pique a îmbrăcat de 615 ori tricoul Barcelonei alături de care a câștigat opt campionate în La Liga, trei trofee Champions League, șapte Cupe ale Regelui, trei Supercupe ale Europei și șase Cupe ale Spaniei. Pique a marcat de 53 de ori pentru Barcelona.

De asemenea, Pique a câștigat un trofeu Champions League și titlul în Premier League cu Manchester United, formația pentru care a evoluat în 2004-2006 și 2007-2008.

Gerard Pique a impresionat și la naționala Spaniei cu care a obținut titlul mondial în 2010 și titlul european în 2012. Fundașul spaniol are 102 selecții pentru iberici și a marcat de 5 ori.

Reacția presei din Spania, după anunțul de retragere al lui Pique

Anunțul retragerii făcut de Gerard Pique a șocat lumea fotbalului, iar presa din Spania a reacționat pe măsură. Marile publicații iberice au fost uimite de decizia fundașului de la Barcelona.

„Pique a anunțat că pleacă de la Barca și că se retrage!”, au scris Sport.es și Mundo Deportivo.

„Gerard Pique a anunțat că se va despărți de Barca în pauza de iarnă, iar sâmbătă va fi ultimul său meci pe Camp Nou.

Într-un anunț făcut pe rețelele sociale, fundașul central catalan a precizat că, la 25 de ani de la sosirea la Barcelona, a venit timpul să spună adio, iar cuvintele sale sunt interpretate ca o retragere din fotbal, ținând cont că a asigurat că nu va mai juca la altă echipă”, a fost analiza făcută de jurnaliștii Mundo Deportivo cu privire la filmulețul postat de Pique.

„Surpriza a apărut! Gerard Pique a postat un videoclip pe rețelele sociale, în care își ia adio de la fanii cules, anunțând că ‘în această sâmbătă va fi ultimul său meci pe Camp Nou’. Jucătorul Barcei a uimit întreaga lume a fotbalului cu anunțul retragerii”, au scris jurnaliștii de la Sport.es.

  • 37 de trofee are în palmares Gerard Pique în toată cariera
  • 35 de ani are Gerard Pique. 
ADVERTISEMENT