Sport

Germania U21 și-a ales un selecționer pe modelul României. Cine este Antonio Di Salvo, finalist la EURO 2025 din Slovacia

Antonio Di Salvo, selecționerul Germaniei U21, se numără printre antrenorii cu un profil de perspectivă. Rezultatele acestuia
28.06.2025 | 14:56
Germania U21 sia ales un selectioner pe modelul Romaniei Cine este Antonio Di Salvo finalist la EURO 2025 din Slovacia
Antonio Di Salvo, selecționerul Germaniei U21 / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Antonio Di Salvo (46 de ani), selecționerul Germaniei U21, se află la prima sa experiență de antrenor principal din carieră. Di Salvo este la doar un singur meci distanță de a cuceri un prim trofeu major. Finala Campionatului European din Slovacia contra Angliei U21 este programată să se desfășoare sâmbătă, pe 28 iunie, de la ora 22:00.

Profilul lui Antonio Di Salvo, selecționerul Germaniei U21

Germania lui Di Salvo a reușit deja să își învingă oponenta în faza grupelor turneului final din Slovacia. Nemții s-au impus cu 2-1, în contextul în care le era suficient doar un egal pentru a-și asigura prima poziție din Grupa B.

ADVERTISEMENT

Germania a ales pentru naționala de tineret un selecționer într-o manieră asemănătoare cu România. Mirel Rădoi, Florin Bratu, Adrian Mutu și Daniel Pancu se încadrează și ei în tipologia antrenorilor de viitor.

Mai mult decât atât, se poate spune despre nemți că au fost mai deschiși decât FRF față de tânărul antrenor. Niciunul dintre Rădoi, Bratu, Mutu sau Pancu nu s-a aflat la debutul propriu-zis ca tehnician principal pe banca „tricolorilor mici”.

ADVERTISEMENT

Rezultate remarcabile pentru Di Salvo cu Germania U21

Antonio Di Salvo a preluat-o pe Germania U21 în luna septembrie a anului 2021. De atunci au trecut 36 de meciuri, iar palmaresul său este unul impresionant: 25 de victorii, 6 remize și 5 înfrângeri, respectiv un golaveraj 93-39. Contractul său este valabil până la 31 iulie 2027.

ADVERTISEMENT

Di Salvo s-a remarcat până acum ca un adept al sistemului de joc 4-2-3-1. Cu el pe bancă, Germania u21 este singura echipă cu victorii pe linie la turneul final din Slovacia. Rezultatele înregistrate au fost următoarele: 3-0 cu Slovenia U21, 4-2 cu Cehia U21, 2-1 cu Anglia U21 (toate în grupe), 3-2 cu Italia U21 după prelungiri în sferturi și 3-0 cu Franța U21 în semifinale.

ADVERTISEMENT

CV-ul selecționerului Germaniei U21

Înainte să preia cârma naționalei Germaniei U21, Di Salvo a fost între 1 iulie 2021 și 8 august 2021 secundul naționalei mari „Die Mannschaft”. Între 1 iulie 2016 și 22 septembrie 2021 a ocupat funcția de antrenor asistent pentru „tancurile” U21. Așadar, a avut contribuția sa în România U21 – Germania U21, scor 2-4, eliminarea „tricolorilor mici” de la EURO 2019 din semifinale.

Prima experiență a neamțului cu o reprezentativă de tineret a Germaniei s-a desfășurat între 1 iulie 2013 și 30 iunie 2016. Atunci a deținut rolul de antrenor secund pentru Germania U19. Debutul său ca asistent s-a petrecut, între 1 iulie 2011 și 30 iunie 2013, în stafful echipei Bayern Munchen U17.

ADVERTISEMENT

Ca fotbalist Antonio Di Salvo, fost atacant, nu se poate lăuda cu un CV bogat. În sezonul 2000-2001 a bifat 6 apariții pentru Bayern Munchen în Bundesliga fără să înscrie. Bavarezii au cucerit în acea stagiune titlul. Selecționerul Germaniei U21 și-a trecut astfel singurul trofeu important din palmaresul său de jucător.

2.70 este cota oferită de Fortuna pentru pronosticul „2 solist” la meciul Anglia U21 – Germania U21

Tags: