Petrolul și FCSB au remizat, 0-0, într-un meci din etapa a 25-a din Superliga pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Partida a început cu un recital dat de Peluza „Ilie Oană”, care a realizat o scenografiue pe întreaga peluză, însă pe teren cele două formații au jucat prudent.
Roș-albaștrii au făcut deplasarea fără Florin Tănase și Cisotti, ambii suspendați, dar și fără Darius Olaru, accidentat pentru o bună perioadă de timp.
Până în minutul 38 când FCSB a marcat prin Miculescu, dar golul a fost anulat după ce arbitrul central a mers să revadă faza pe ecranul VAR. După ce a urmărit mai multe reluări, centralul Marian Barbu a decis să anuleze reușita pentru un fault făcut de Daniel Bîrligea, înainte ca mingea să ajungă la Miculescu.
Pe finalul primei reprize, campioana României a fost nevoită să facă prima schimbare, după ce Edjouma s-a accidentat. În locul acestuia a fost introdus Baba Alhassan.
Deși afară erau minus 4 grade Celsius, cei 8.544 de spectatori prezenți pe arena „Ilie Oană”, alături de cei aproximativ 500 de fani ai roș-albaștrilor, au continuat să susțină cele două formații.
La pauză s-a intrat la egalitate, 0-0, însă după revenirea de la cabine, FCSB a efectuat imediat două modificări. Au intrat Vali Crețu și Toma în locul lui Pantea și Alexandru Băluță.
Gicu Grozav a ieșit la rampă în minutul 72, când și-a încercat norocul cu un șut de la 30 de metri lateral stângă, dar mingea a trecut puțin pe lângă stâlpul din stânga lui Târnovanu. Roș-albaștrii n-au avut replică la faza „găzarilor” și scorul a rămas neschimbat.
După 25 de etape, Petrolul ocupă locul 8, cu 36 de puncte, în timp FCSB se află pe poziția a 4-a cu 43 de puncte. Pe primele două poziții sunt U Cluj și Dinamo, fiecare cu câte 44 de puncte.
Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Huja – Hanca, Keita, Jyry, D. Radu – V. Gheorghe, Irobiso, Grozav
Rezerve: Eșanu, Linner – Boțogan, Bratu, Demirel, B. Marian, Mateiu, I. Răducan, M. Rădulescu, Stancovici, Stănică, Tolea
Antrenor: Adrian Mutu
FCSB: Târnovanu – Pantea, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheș, Șut – Băluță, Edjouma, Miculescu – Bîrligea
Rezerve: Udrea, Zima – Crețu, Dăncuș, Kiki, Ștefănescu, Toma, Alhassan, Stoian
Antrenor: Elias Charalambous