News

Gest controversat făcut de Iran. De ce au lipit soldații fotografia unui lider din UE pe o rachetă cu care vor să atace Israelul: „Mulțumim, domnule prim-ministru”

Gest controversat făcut de Iran, în semn de mulțumire față de un cunoscut lider european care a condamnat războiul început de SUA și Israel. Imaginea unui prim-ministru, lipită pe o rachetă
23.03.2026 | 20:13
Gest controversat facut de Iran De ce au lipit soldatii fotografia unui lider din UE pe o racheta cu care vor sa atace Israelul Multumim domnule primministru
Iranul, gest controversat: chipul unui premier european apare pe o rachetă. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Armata iraniană a făcut un gest de mulțumire față de poziția oficială a unui lider european față de războiul din Orient, început la începutul lunii martie de atacuri masive ale tandemului SUA-Israel.

Gest controversat făcut de Iran. Imaginea unui premier din UE, lipită în semn de mulțumire pe rachete

Teheranul a mulțumit pentru mesajul premierului spaniol Pedro Sanchez cu privire la război, recurgând la un gest puternic de propagandă: lipirea unor autocolante cu declarațiile sale și imaginea chipului său pe rachetele care urmau să țintească Israelul. Acest gest simbolic, dar extrem de controversat, a fost distribuit de agenția oficială iraniană Tasnim News Agency, care a susținut că respectivele rachete „vor fi în curând lansate către teritorii ocupate”, făcând referire directă la statul israelian.

ADVERTISEMENT

Imaginea, publicată pe canalul de Telegram al agenției, prezintă un autocolant inscripționat în limbile engleză și farsi, care reproduce un fragment din discursul anti-război susținut de Pedro Sanchez la o recentă reuniune din Uniunea Europeană desfășurată la Bruxelles. Mesajul este unul clar: „Desigur, acest război nu este doar ilegal, ci și inuman. Mulțumim, domnule prim-ministru”. În paralel, un alt canal media apropiat de autoritățile iraniene, Press TV, a difuzat un videoclip în care un soldat aplică acel autocolant pe un proiectil.

Președintele Iranului salută poziția oficială a lui Pedro Sanchez față de războiul din Orientul Mijlociu

Anterior, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian,, cunoscut ca reformist, a lăudat public poziția lui Sanchez, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. A descris reacția premierului spaniol drept „o conduită responsabilă”, subliniind opoziția față de „încălcarea flagrantă a drepturilor omului”. În mesajul său, Pezeshkian a declarat că „poziția responsabilă a Spaniei demonstrează că încă există etică și conștiințe treze în Occident” și a felicitat oficialii spanioli pentru atitudinea lor fermă.

ADVERTISEMENT

Într-un alt exemplu de propagandă, agenția Tasnim a distribuit o imagine cu un autocolant dedicat „celor care și-au exprimat solidaritatea la Londra față de crimele de război ale lui Donald Trump în Iran”. Mesajul, de asemenea redactat în engleză și farsi, era însoțit de o fotografie realizată în Londra, în timpul unui protest împotriva unui atac american asupra unei școli din sudul Iranului. Potrivit surselor iraniene, acest atac ar fi provocat moartea a 165 de persoane, majoritatea fiind copii.

ADVERTISEMENT

Sanchez nu le-a dat voie americanilor să folosească bazele navale spaniole ca să atace Iranul

Mesajul „Nu războiului” intens promovat de Sanchez au fost primite cu entuziasm în Iran și în mai multe state arabe și musulmane din regiune. În aceste țări, liderul spaniol e perceput ca un simbol al opoziției față de politica militară a Washingtonului. După ce Sanchez a refuzat să acorde permisiunea pentru utilizarea bazelor navale spaniole de la Roto și Moron în operațiuni militare împotriva Iranului, pe rețelele sociale au apărut numeroase videoclipuri, meme-uri și chiar cântece care îl elogiază, alături de steaguri spaniole, iraniene și ale altor state.

ADVERTISEMENT

Practica de a scrie mesaje pe rachete nu e nouă. În urmă cu două săptămâni, o altă agenție iraniană a publicat imagini cu soldați care inscripționau rachete cu mesaj precum „vom continua atacurile până când ultimul soldat american va părăsi Orientul Mijlociu”. Astfel de mesaje au fost observate și în timpul conflictelor americane, inclusiv în ofensiva din Fâșia Gaza.

rachete iran
Rachetele personalizate ale Iranului: Trump, ironizat, Sanchez, apreciat. Foto: Telegram/ Twitter PressTV

Trump, ironizat cu un alt autocolant

Într-un reportaj difuzat de televiziunea israeliană, mai mulți soldați au fost filmați proiectile pe care erau scrise mesaje precum „pentru Gaza, cu dragoste”. Și lui Trump i-a fost dedicat un sticker uriaș pe una dintre rachete, fapt dezvăluit de PressTV. Într-o postare pe Twitter, un autocolant cu chipul lui Trump avea mesajul „Ajutați-mă și deschideți Strâmtoarea Ormuz”, în mod ironic față de sucelile cu care președintele american a depășit lumea diplomatică. Trump a anunțat că nu va fi atacată infrastructura energetică iraniană timp de cinci zile, dacă Teheranul va redeschide Ormuz.

ADVERTISEMENT