Universitatea Craiova a fost foarte activă pe piața transferurilor în ultima zi de mercato, conducerea clubului reușind să-i legitimeze pe atacantul bosniac Jovo Lukic și pe portarul Relu Stoian. Dar adevărata lovitură pe care a dat-o patronul Mihai Rotaru este repatrierea lui Alexandru Cicâldău, care se întoarce în Bănie după un periplu la Galatasaray.
Mihai Rotaru nu s-a jucat atunci când a anunțat că-l vrea pe Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova și a reușit în cele din urmă să obțină transferul acestuia de la Galatasaray. Asta deși luni dimineața, în ultima zi de mercato, erau indicii că internaționalul român va fi cedat de gruparea turcă la o altă echipă din SuperLiga, mai precis la Petrolul.
Patronul oltenilor nu s-a lăsat însă păgubaș și, după negocieri intense, a reușit să-l deturneze pe Cicâldău din drumul spre Ploiești. El a ajuns la un acord cu conducerea lui Galatasaray pentru transferul definitiv al mijlocașului român în Bănie și va achita în schimbul acestuia suma de 1,2 milioane de euro.
Mihai Rotaru s-a înțeles apoi și cu jucătorul, care va semna un acord pe patru sezoane cu Universitatea Craiova. El revine astfel după 3 ani la echipa de la care plecase la Galatasaray pe o sumă uriașă la acea vreme, de 6,5 milioane de euro.
Iar ca totul să se rezolve cât mai repede și jucătorul să intre în programul lotului condus de Costel Gâlcă, patronul Universității a mai făcut un gest, să-i spunem așa, de Champions League. Imediat după ce a bătut palma cu turcii pentru transfer, el a trimis avionul privat la Istanbul pentru a-l aduce pe Alex în Bănie încă din această seară.
Transferul lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova fusese anunțat în premieră la emisiunea FANATIK SUPERLIGA de impresarul Giovanni Becali, care a explicat motivele pentru care jucătorul a ales să vină în Bănie în loc de Petrolul.
„Va veni cu un avion privat în România, dar va fi numai jucătorul Craiovei. Noi am schimbat în ultimul moment crezând că Craiova e echipa care poate să ajungă în cupele europene, pe când la Petrolul se pot întâmpla multe, bune sau rele, dar în special ne-am ferit de cele rele.
La Craiova cel mai rău e să fii pe locul 3 sau 4. Eu sper să fie una dintre cele de pe podium. Asta e meseria noastră, să găsim cel mai bun loc pentru jucător. Să aibă o siguranță a contractului. Prima grijă a unui manager este să îi facă contractul jucătorului în așa fel încât să fie plătit.
După că joacă, că nu joacă, poți să mai comentezi cu directorul sportiv, cu un scouter, dar nu poți să comentezi direct cu un antrenor că de ce nu joacă jucătorul meu”, a spus Giovanni Becali la FANATIK SUPERLIGA.