Simona Halep

Gest de fair-play al lui Angelique Kerber, după abandonul Simonei Halep la turneul de la Roma: „Ajutor pentru o prietenă“

12.05.2021 | 21:49
Gest de fairplay al lui Angelique Kerber dupa abandonul Simonei Halep la turneul de la Roma Ajutor pentru o prietena
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a accidentat în meciul din turul al doilea de la Roma contra lui Angelique Kerber şi a fost nevoită să abandoneze. Nemţoaica a dat dovadă de fair-play şi a ajutat-o pe sportiva din Constanţa.

Nimic nu anunţa un forfeit din partea Simonei Halep în meciul cu Angelique Kerber. Câştigase lejer primul set, cu 6-1, iar în cel de-al doilea cele două erau la egalitate 3-3.

ADVERTISEMENT

Pe serviciul lui Kerber din al şaptelea game al setului secund, sportiva din Constanţa a returnat mingea după care s-a oprit acuzând dureri la gamba piciorului stâng.

A intervenit rapid echipa medicală, care a condus-o pe Halep pe marginea terenului. Angelique Kerber a încercat şi ea să o ajute cât de mult pe adversara sa. I-a adus un scaun să-şi întindă piciorul accidentat.

ADVERTISEMENT

Apoi, a luat loc lângă o Simona în lacrimi şi a încercat să o consoleze. După ce românca a anunţat abandonul, sportiva din Germania a luat geanta ei, dar şi pe cea a Simonei, şi a mers împreună cu Halep, care şchiopăta vizibil.

Gesturile lui Kerber nu au trecut neremarcate. Contul de twitter al WTA a scris: „Ajutor pentru o prietenă. Nu aşa şi-au dorit să încheie partida. Angelique Kerber avansează în optimi, după ce Halep este forţată să abandoneze din cauza unei accidentări. Scor final 6-1, 3-3“.

ADVERTISEMENT

Ruptură la muşchiul gambei stângi

Simona Halep şi-a informat rapid fanii în legătură cu accidentarea ei folosindu-se de contul de Twitter. „Din păcate, investigaţiile cu ultrasunete au arătat că am o ruptură la gamba stângă. Voi face un RMN mâine pentru a descoperi mai multe detalii.

În acest moment nu se ştie cât va dura recuperarea. Sunt foarte dezamăgită să închei turneul de la Roma în acest fel“.

ADVERTISEMENT

Simona şi Angelique, prietene în afara terenului

Simona Halep şi Angelique Kerber sunt apropiate în afara terenului de joc şi nu de puţine ori cele două s-au antrenat împreună. Ambele sportive au fost lider mondial în trecut.

În turul următor, Kerber va juca împotriva Jelenei Ostapenko, în optimile de finală. Pentru Halep, în schimb, ar trebui să urmeze Roland Garros, turneu ce debutează pe 30 mai.

Monica Niculescu şi Darren Cahill, au coborât rapid din tribune

În tribunele arenei de la Roma au fost prezenţi şi antrenorul Simonei, Darren Cahill, şi căpitanul României în Billie Jean Cup (fost FED Cup), Monica Niculescu.

Ambii s-au grăbit să o ajute pe Simona imediat după accidentare. Monica Niculescu a condus-o pe Halep până la vestiare, iar australianul a fost şi el aproape în toată perioada.

ADVERTISEMENT