Life

Gest emoționant făcut de Irina Rimes pentru un copil din orfelinat: “Ți l-am lăsat pe pat!”

22.04.2021 | 15:45
Gest emotionant facut de Irina Rimes pentru un copil din orfelinat Ti lam lasat pe pat
ADVERTISEMENT

Cântăreața Irina Rimes (29 ani) s-a alăturat campaniei demarată de ascociația “Hope and Homes for Children Romania”, care are ca scop închiderea tuturor centrelor de plasament din România, până în 2027, și înlocuirea lor cu căsuțe de tip familial, în care copiii să crească într-un mediu sănătos și să se dezvolte în condiții normale.

Numai cine nu a călcat pragul unui centru de plasament nu poate să înțeleagă câtă nevoie au copiii abandonați sau orfani de un loc pe care să-l considere acasă. Copiii statului sunt, de fapt, ai nimănui. Traumele și consecințele devastatoare ale instituționalizării lor sunt printre cele mai dure forme de abuz și de violență.

ADVERTISEMENT

Copiii care cresc în instituții manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitive spun cei de la “Hope and Homes for Children Romania”, care și-au propus să găsească cele mai potrivite soluții pentru ca aceștia să trăiască într-un mediu cât mai apropiat de cel familial.

Irina Rimes sprijină copiii din orfelinate

Au construit deja 111 locuințe care au devenit locul de acasă pentru mii de suflete, iar proiectului s-a alăturat, recent, și artista Irina Rimes.

ADVERTISEMENT

“Ieri am fost în casa nr 111, construită de cei de la Hope and Homes for Children Romania. Este una dintre cele 114 case menite să aducă picii din orfelinate mai aproape de ceea ce ar însemna ACASĂ.

Creșterea copilului într-un mediu sănătos, acolo unde poate învăța în liniște și se poate dezvolta în condiții normale este cea mai bună cale spre a construi o societate sănătoasă la rândul ei. Niciun copil n-ar trebui să simtă povara vieții din frageda copilărie, copii trebuie să fie protejați, în mâinile copiilor este viitorul nostru și al lumii în care trăim.

ADVERTISEMENT

Dacă vrei să pui o mâna de ajutor la construcția acestor case, trimite HOPE la 8864 prin SMS și donează 4 Euro lunar pentru copii pe care trebuie să îi scoatem din orfelinate și cărora le putem oferi bucuria lui Acasă.”, a dezvăluit Irina Rimes, pe o rețea de socializare.

Artista a lăsat o parte din sufletul ei în căsuța construită în Sectorul 4, din București, care urmează să-i găzduiască pe copiii ce au nevoie de un loc cald, în care să crească și să se dezvolte normal.

ADVERTISEMENT
Urs de pluș
Mesajul Irinei Rimes pentru unul dintre copiii crescuți în orfelinat

“Bună, Andrei! Sper că-ți plac super eroii, pentru că mie îmi plac și pentru că ți-am lăsat pe pat unul dintre super eroii mei preferați. Poartă costumul lui Superman, dar, de fapt, îl chemaă Costică și e un cățel foarte conștiincios. Sper să vă împrieteniți. Cu drag, Irina Rimes!”, este mesajul pe care cântăreața l-a lăsat unuia dintre copiii al cărui traseu în viață a fost schimbat de asociația “Hope and Homes for Children Romania.”

ADVERTISEMENT