Mai mulți concurenți de la Survivor România au recunoscut că nu le-a fost ușor în Dominicană. Sebastian Chitoșcă a spus că a fost nevoit să recurgă la un gest extrem pentru a supraviețui. A mâncat din tomberoane.
Înaintea sa și Culiță Sterp a povestit că a trecut printr-o experiență asemănătoare.
Fostul fotbalist a vorbit despre experiența sa de la Survivor România. Acesta a spus că nu se aștepta să fie chiar atât de greu și că a fost cea mai dură competiție la care a participat. Pentru a supraviețui, Sebastian Chitoșcă a fost nevoit să recurgă la un gest extrem pe care nu s-a gândit niciodată că îl va face. Fostul concurent a recunoscut că a mâncat din tomberonul de gunoi.
“Da, am extras ceva mâncare de prin anumite tomberoane, dar sincer nu mi se părea că furam. Era foarte mare foamea și dacă vedeai orice colț de pâine pe jos, undeva în cort, o luai fără să te vadă nimeni și o băgai în gură.
Nu mai contează de cât timp era acolo. Practic, am extras mâncare din locuri din care nu aveam voie, dar nu vă gândiți că mâncare multă, ce mai prindeam și eu pe acolo”, a mărturisit Sebastian, într-un film pe YouTube.
După întoarcerea de la Survivor România, Culiță Sterp spune și el că a mâncat din gunoi.
“Nu crezi niciodată că poți ajunge în această situație. N-am crezut că o să mănânc din gunoaie”, declara cântărețul.
Fostul sportiv a vorbit și despre câștigătorul competiției. Acesta spune că a avut o relație bună cu Zanni în toată perioada petrecută împreună.
“Când am ajuns la Survivor, logica mea a fost să îi cunosc pe toți. În mare parte, toți concurenții aveau ceva cu Jador. Bine, nu aveau toți tupeu să îi zică în față, decât Zanni și Cosmin.
Despre Zanni am avut o părere foarte bună dinainte. Mi-a plăcut foarte mult de el. Am avut o părere foarte bună. Este o persoană foarte deșteaptă, foarte deschisă și sinceră.
S-a pliat perfect pe stilul meu. Am avut o părere bună de la început”, a mai spus Sebastian Chitoșcă.