Sporturi

Gest frumos al lui Novak Djokovic, taxat aspru în Serbia: ,,A sfidat din nou regulile!” Video

19.10.2020 | 19:07
Gest frumos al lui Novak Djokovic taxat aspru in Serbia A sfidat din nou regulile Video
ADVERTISEMENT

Novak Djokovic a fost din nou criticat după ce a pierdut categoric finala de la Roland Garros și s-a întors la Belgrad pentru o vacanță bine meritată.

De această dată, liderul mondial a fost suprins de jurnaliștii sârbi în timp ce își plimba liniștit câinele pe străzile Belgradului.

ADVERTISEMENT

Ce a urmat însă, a isterizat zeci de mii de oameni în mediul online, după ce numărul 1 mondial a fost oprit de câțiva copii, iar Novak a rămas alături de ei câteva minute și le-a dat chiar lecții de tenis.

Novak Djokovic a sfidat regulile de distanțare socială

Deși Novak a avut intenții bune, iar gestul său în alte condiții ar fi fost extrem de apreciat, dar în contextul pandemiei de coronavirus, tenismenul a dat impresia că este superficial și îi expune infectării pe copii.

ADVERTISEMENT

Djokovic a rămas în mijlocul copiiilor și le-a arătat cum să lovească cu racheta, în timp ce aceștia savurau fiecare moment alături de idolul lor, cu care nu se întâlnesc oricând pe străzile Belgradului.

Ceea ce a urmat în mediul online, după ce au apărut primele imagini pe twitter este de înțeles totuși. Foarte mulți internauți care au văzut imaginile au fost indignați de faptul că Djokovic nu respectă regulile impuse în Serbia pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

ADVERTISEMENT

Novak Djokovic a fost criticat și pentru organizarea turneului caritabil de tenis, când mai mulți jucători printre care și el s-au infectat cu COVID-19

Novak Djokovic a fost depistat pozitiv cu coronavirus, după ce a participat la turneul demonstrativ „Adria Tour”. „Nole” este al patrulea jucător de la Adria Tour care are coronavirus, după Grigor Dimitrov, Borna Coric și Viktor Troicki.

Novak nu este la prima abatere în această perioadă dificilă, iar clipul video a devenit imediat viral în mediul online, mulți criticându-l dur pe tenismen, care în loc să fie un exemplu de comportament, încalcă regulilele cele mai elementare: ,,Nu sunt hater, îmi place cum joacă Nole, dar detest modul idiot în care se comportă în timpul pandemiei”, a fost unul dintre comentariile cele mai apreciate de pe twitter.

ADVERTISEMENT

Autoritățile din țara vecină au impus menținerea unei distanțe de 1,5 metri între persoane, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie în public, ceea ce a fost implementat de curând și în capitala României.

Sărbul are o atitudine destul de ciudată când vine vorba de pandemia de COVID-19, ba chiar s-a opus vaccinării împotriva noului coronavirus, iar fanii l-au ironizat pe rețelele de socializare: „Felicitări, Nole! Se pare că protecția divină nu te-a salvat!” și „Ești un iresponsabil”.

ADVERTISEMENT