Sporturi

Gest grosolan făcut de o jucătoare de tenis la Australian Open! Organizatorii o vor amenda! Video

17.01.2019 | 08:51
Gest grosolan făcut de o jucătoare de tenis la Australian Open

Iulia Putintseva a făcut un gest grosolan la finalul meciului cu Belinda Bencic din turul doi de la Australian Open. Jucătoarea de tenis din Kazahstan a fost învinsă în trei seturi, scor 5-7, 6-4, 2-6, însă după terminarea partidei şi-a vărsat nervii pe spectatorii prezenţi în tribune.

Sportiva de 24 de ani a fost dezamăgită de faptul că spectatorii au susţinut-o frenetic pe Belinda Bencic. La finalul meciului, Iulia Putintseva abia a salutat arbitrul meciului şi a părăsit terenul nervoasă. În momentul în care a trecut prin faţa tribunelor, jucătoarea de tenis din Kazahstan le-a arătat spectatorilor degetul mijlociu.

Gest grosolan făcut de o jucătoare de tenis la Australian Open. Nu este la primul incident

Iulia Putintseva a făcut un gest grosolan la finalul meciului pierdut cu Belinda Bencic de la Australian Open. Chiar dacă a fost eliminată de la turneul care se dispută la Melbourne, jucătoarea de tenis din Kazahstan nu va scăpa nepedepsită. Organizatorii o vor amenda drastic pentru comportamentul avut la ieşirea de pe teren. Sportiva de 24 de ani nu este la primul gest controversat la Australian Open.

În turul 1 de la Australian Open, Iulia Putintseva a învins-o pe Barbora Strycova în două seturi, scor 6-4, 7-6(1), iar la finalul meciului a ieşit din nou în evidenţă într-un mod negativ. După ce a obţinut victoria, cele două jucătoare şi-au strâns mâna la fileu, iar sportiva din Cehia a susţinut că adversara ei nu a fost fair-play. “Îmi place să strâng mâna normal, dar ea a venit şi m-a strâns hard core! Oasele mele, au, auuu! Am întrebat-o de ce a făcut asta şi mi-a zis că şi eu i-am strâns mâna. Da, dar eu ţi-am strâns mâna normal! Dar de ce a făcut asta?”, a declarat Barbora Strycova la finalul meciului pierdut în primul tur de la Australian Open.

  • 54.000 de dolari a câștigat Putintseva pentru turul 2 de la Australian Open