Un bărbat de 31 de ani din Iași a ajuns la spital, escortat de poliție, după ce a făcut un gest halucinant față de propria sa familie.
Individul a fost imobilizat de oamenii legii chemați să intervină la o adresă din Iași, vineri seară, după ce și-a amenințat familia cu o butelie de aragaz.
Bărbatul a fost escortat de oamenii legii la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. În plus, pe numele său a fost impus și un ordin de restricție provizoriu, ceea ce înseamnă că nu are voie, pentru o perioadă determinată, să se apropie de familia sa.
Pe lângă ordinul de restricție, a fost întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
„La data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat din comuna Deleni şi-ar ameninţa familia cu o butelie de aragaz. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi pompierii, bărbatul de 31 de ani fiind imobilizat şi preluat de poliţişti”, a anunţat, vineri seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.
Tot o butelie i-a alarmat și pe oamenii legii din Olt. Un bărbat de 43 de ani a amenințat, printr-o transmisiune live pe o rețea de socializare, că se va arunca în aer după ce își va confecționa singur o bombă.
Mai multe echipaje de poliție din Caracal au fost mobilizate, iar bărbatul a fost căutat, fiind ulterior găsit în mașina sa aflată în zona unei treceri la nivel cu calea ferată din apropierea comunei Fărcașele. Individul, de cetățenie turcă, a fost internat, sub escorta poliției, la Spitalul Județean de Urgență Slatina pe secția de psihiatrie.
„Din verificările efectuate a rezultat că, înainte de sesizare, bărbatul realiza transmisiuni live pe o reţea de socializare, în care ar fi afirmat că şi-a achiziţionat o butelie cu scopul de a construi o bombă. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, sprijiniţi de alte structuri de ordine publică şi rutieră, au demarat, de urgenţă, o amplă operaţiune de căutare, folosind toate resursele disponibile.
Activităţile desfăşurate au inclus verificarea traseelor posibile, patrule extinse, precum şi cooperarea între echipajele din teren şi dispeceratul de coordonare, toate acestea pentru localizarea rapidă a bărbatului şi prevenirea oricărui incident tragic”, au transmis poliţiştii.