Alegeri 2024

Gest scandalos făcut de Diana Şoşoacă în ziua alegerilor! Poliţia a intervenit în forţă şi a deschis dosar penal

Polițiștii din Ilfov fac cercetări după ce Diana Șoșoacă, alături de alte persoane, au făcut un gest scandalor chiar de ziua naţională a României şi a alegerilor parlamentare
01.12.2024 | 12:20
Gest scandalos facut de Diana Sosoaca in ziua alegerilor Politia a intervenit in forta si a deschis dosar penal
ADVERTISEMENT

Președintele SOS a fost prezent la evenimentul de comemorare a liderului Mișcării Legionare, Corneliu-Zelea Codreanu. Evenimentul a avut loc în localitatea Tâncăbești, comuna Snagov, fiind transmis pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă.

Diana Șoșoacă, anchetată după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu

Mai mult, politicianul a transmis că-l consideră un patriot pe Codreanu. S-au împlinit 86 de ani la moartea acestuia, acesta fiind și prilejul comemorării. ”E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot”, a transmis Diana Şoşoacă în transmisiunea de pe Facebook.

ADVERTISEMENT

IPJ Ilfov a reacționat și i-a deschis dosar penal Dianei Șoșoacă, conform sursei citate. ”Poliţiştii IPJ Ilfov efectuează cercetări, într-un dosar penal, pentru suspiciunea comiterii unei infracțiuni prevăzute de Ordonanța 31/2002, legată de interzicerea propagandei cu caracter fascist, legionar, rasist și xenofob.

Cercetările vizează încălcarea articolului 5 din legea amintită: Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, conform IPJ Ilfov.

ADVERTISEMENT

Polițiștii trebuie acum să identifice toți participanții la acel eveniment și rămâne de văzut dacă vor exista urmări pentru Diana Șoșoacă, mai ales că aceasta nu este la prima astfel de ieșire. Troița de la Tâncăbești a fost ridicată chiar în locul în care Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis alături de 13 comandați legionari în 1938.

Diana Șoșoacă și propaganda legionară, ceva obișnuit în ultima perioadă

Diana Șoșoacă a avut mai multe mesaje de susținere a lui Zelea Codreanu sau a legionarilor și în trecut. Cel mai recent, în urmă cu o lună, Șoșoacă transmitea într-un LIVE pe youtube  clasicul mesaj ”trăiască Leagiunea și Căpitanul”.

ADVERTISEMENT

Desigur, cu un iz de antisemitism întâlnit și în trecut la Diana Șoșoacă. Cu toate acestea, europarlamentarul a anunțat în trecut că nu este antisemit, doar că nu acceptă ca la ea în țară să-i spună cineva ce să facă.

”Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât trăiască Legiunea și Căpitanul care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor”, transmitea Șoșoacă în acel moment.

ADVERTISEMENT

Se pare că Parchetul General s-a autosesizat și atunci, însă momentan nu au existat consecințe de natură penală pentru politician. Probleme similare a avut și candidatul independent Călin Georgescu, însă dosarul acestuia a fost clasat în 2022, după ce ar fi declarat că Zelea Codreanu și Mareșalul Antonescu ar fi făcut și fapte ”bune”.

ADVERTISEMENT