Fotbal intern

Gest umanitar superb al unui fost campion al României. Ce a făcut

După ce a câştigat titlul în România cu Astra, un fotbalist care acum evoluează în Liga 2 îşi face timp şi pentru persoanele nevoiaşe.
08.03.2018 | 18:02
Gest umanitar superb al unui fost campion al României. Ce a făcut

Daniel Florea, fostul atacant al Astrei Giurgiu, încearcă acum să obţină promovarea cu Chindia Târgovişte în prima ligă din România. În timpul liber, Florea ajută oamenii nevoiaşi din Ploieşti. VEZI FOTO MAI JOS

Florea s-a implicat într-o campanie umanitară care oferă, în fiecare sâmbătă, câte un meniu complet la nu mai puţin de 170 de familii nevoiaşe din Ploieşti. El a mers să ajute chiar şi la finalul săptămânii trecute, când campionatul a fost întrerupt în eşalonul secund din cauza gerului. 

Florea: “Nu vreau ca gestul meu să iasă din relief”

Florea a participat la prepararea meniurilor şi distribuirea lor către cei care beneficiază în fiecare sâmbătă de generozitatea unor oameni precum fostul fotbalist. “Nu vreau ca acest gest să iasă în relief. Încă din vremea când jucam la Astra am fost implicat. Am fost convins şi de aportul unor oameni care fac totul benevol pentru semeni ai noştri aflaţi în dificultate”, a punctat experimentatul atacant dâmboviţean, pentru gsp.ro.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri