Sport

Gestul emoționant al lui Denis Alibec. Ce a făcut imediat după golul cu Chindia. Foto

Atacantul a înscris primul său gol pentru CFR Cluj și a sărbătorit această reușită printr-un gest de zile mari. I-a oferit tricoul unui puști din tribune.
01.08.2021 | 14:43
Gestul emotionant al lui Denis Alibec Ce a facut imediat dupa golul cu Chindia Foto
ADVERTISEMENT

Adus cu surle și trâmbițe în această vară la CFR Cluj, Denis Alibec (30 de ani) nu a înșelat deloc așteptările lui Marius Șumudică. Atacantul a fost introdus încă din primul minut al meciului cu Chindia Târgoviște și a marcat unicul gol, după o centrare de manual a veteranului Mario Camora.

Și dacă reușita nu a fost suficientă pentru a ajunge la inimile fanilor, cu gestul făcut în momentul în care a părăsit terenul și-a atins fără îndoială scopul. De îndată ce i-a lăsat locul lui Debeljuh, acesta i-a oferit tricoul unui tânăr suporter al campioanei.

ADVERTISEMENT

Cu maximum de puncte în primele trei etape ale noului sezon, ardelenii s-au instalat deja pe fotoliul de lider și au moral excelent înaintea duelului cu Young Boys Berna, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Prima manșă este programată marți, 3 august, la ora 21:00, pe arena „Dr. Constantin Rădulecu”.

Denis Alibec, gest superb imediat după primul gol în tricoul CFR-ului

Înlocuit cu Debeljuh, în minutul 62 al partidei din Gruia, Denis Alibec i-a dăruit tricoul său de joc unui puști aflat în tribune. Imaginile care surprind întreaga scenă au fost publicate cu puțin timp în urmă, chiar pe contul de Facebook al echipei.

ADVERTISEMENT

Mă bucur că am marcat și că suntem singura echipă cu 3 victorii. De asta am venit, să îmi ajut echipa și să marchez cât mai multe goluri.

Nu pot să dau un procentaj, dar ușor, ușor îmi voi reveni din punct de vedere fizic. Suntem singura echipă cu trei victorii din trei. Este cea mai mare echipă din ţară, de aceea am ales să vin aici.

ADVERTISEMENT

N-are legătură când marchez şi cine marchează. Dacă marchez eu, cu atât mai bine”, a declarat atacantul împrumutat de la Kayserispor, referindu-se apoi la duelul din Champions League.

Urmează probabil cel mai important meci la sezonului, cel cu Young Boys. O să încercăm să jucăm ofensiv și să câștigăm”, a conchis acesta, imediat după fluierul final al meciului cu Chindia.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică, avertisment pentru doi jucători din lotul campioanei: „Aștept mai mult de la ei”

Dacă Alibec l-a impresionat, mai ales că a reușit să înscrie la primul său meci ca titular, tinerii Petrila și Costache nu sunt încă la nivelul așteptat de Marius Șumudică. „Sunt mulțumit că am câștigat, păstrăm linia, avem trei victorii din trei. Am schimbat sistemul după pauză, am fost cam nemulțumit, după care am dominat total jocul. Au avut o singură ocazie, Arla a șomat.

Mie îmi place să mă uit pe clasament și să văd cinci buline verzi (n.r. victorii) în dreptul meu. O să întâlnim o forță, Young Boys, și trebuie să fim perfecți pentru a le pune probleme. Va trebui să pregătim foarte bine această dublă. Mă bucur că n-am avut niciun fel de problemă în apărare.

Denis (n.r. Alibec) încă nu e pregătit. O să-l vedeți când va fi pregătit și o să vă dați seama de valoarea lui. El are tot sprijinul meu, felicit conducerea clubului pentru că a reușit acest transfer.

Am niște semne de întrebare, nu știu cum acest băiat, Ciprian Deac, poate să joace din trei în trei zile și să alerge atât de mult. La fel și Camora, este ceva incredibil.

Aștept mai mult de la Petrila, care poate să dea mai mult, la fel și de la Costache, care poate mai mult. O să ne organizăm, cel mai important este că am câștigat astăzi”, a explicat tehnicianul campioanei.

ADVERTISEMENT
Tags: