Prințul William a făcut un gest care i-a impresionat pe cei din jurul său.
Acesta a petrecut minute bune alături de un băiețel în vârstă de doar 11 ani căruia i-a murit mama.
A încercat să-l încurajeze și i-a vorbit despre experiența tristă prin care și el a trecut.
Prințul William și Kate Middleton au fost impresionați de povestea unui băiețel pe care l-au întâlnit la un centru pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile din Lanchashire. Copilul în vârstă de doar 11 ani și-a pierdut mama în urmă cu un an. Tânăra avea 28 de ani și a murit din cauza unei supradoze de droguri. Se pare că folosea mai multe substanțe.
Ducele de Cambridge și-a îndreptat atenția imediat spre micul Deacon Glover și a încercat să-l încurajeze. I-a povestit că și el și-a pierdut mama la vârsta de 15 ani.
“Știu prin ce treci. Cu timpul totul o să fie mai ușor”, i-a spus prințul William copilului, potrivit Daily Mail.
Cuplul regal a petrecut mai bine de 15 minute cu copilul și cu străbunica acestuia. Potrivit presei din Marea Britanie au vorbit cel mai mult despre fotbal. Prințul i-a dezvăluit că este fanul echipei Aston Villa, asta în timp ce puștiul purta un tricou al celor de la Burnley.
“Deacon a crezut inițial că centrul este vizitat de un fotbalist și a fost supărat inițial când a aflat că este vorba despre William și Kate. Apoi, a început să se simtă mult mai bine, mai ales că a aflat că Prințul de Wales este fanul celor de la Burnley”, a dezvăluit un consilier.
Ducii de Cambridge au decis să viziteze centrul din Lancashire după ce au urmărit un documentar la BBC. Au aflat că acesta funcționează într-o sală de sport și toți cei care lucrează acolo încearcă să ajute persoanele vulnerabile cu tot ce pot.
Asta, mai ales după ce în timpul pandemiei de Covid-19 foarte mulți oameni au întâmpinat dificultăți.
Cei care vin la centru primesc hrană, haine și acces la duș. În plus sunt sprijiniți și cei care se luptă cu dependența de droguri sau alcool. Centrul poate primi 200 de persoane și funcționează pe bază de donații.