Chiar dacă și-a pierdut din avere, Simona Halep duce o viață fabuloasă. Iar cea mai clară dovadă o reprezintă postarea fostei sportive. Aceasta a ținut să le arate tuturor că a devenit clientă VIP a unui brand de lux.
De când a renunțat la tenis, viața Simonei Halep este cu totul alta. Evident, decizia luată a venit și cu pierderi financiare, însă sportiva nu se lasă deloc afectată de acest subiect.
În urmă cu puțin timp, aceasta a făcut o postare interesantă pe contul personal de Instagram. Iar din imagini observăm că Simona Halep nu își limitează stilul de viață, ci din contră, optează pentru exclusivism.
Drept dovadă, sportiva a decis să meargă într-un loc deosebit deținut de celebrul brand franțuzesc Dior și destinat doar clienților VIP. Practic Halep a devenit clientă VIP a brandului, lucru pe care nu oricine și-l permite.
Sportiva se află în prezent în Dubai și a decis să profite la maxim de experiență. Asfel, aceasta a ajuns la Dior Spa The Lana, un club exclusivist de fitness & spa din Emiratele Arabe Unite.
Simona Halep a publicat câteva imagini din interiorul locației fabuloase. Sportiva a mers la sală pentru a se antrena în primul rând, iar mai apoi a optat și pentru câteva momente de relaxare.
Iar din imagini observăm că ganterele realizate din lemn și metale prețioase, i-au atras atenția. Fostul lider WTA a publicat mai multe imagini din acest loc de vis exclusivist, unde nu oricine își permite să ajungă.
Menționăm că postarea sportivei vine după ce recent s-a aflat că averea ei a scăzut considerabil. Cei de la Celebrity Net Worth au scris că la aproape un an de la retragere, averea sportivei ar fi scăzut cu 18 milioane de dolari.
Totodată, sursa citată dezvăluia că averea Simonei Halep din prezent ar fi estimată la 30 de milioane de dolari. Nu a fost însă explicat motivul pentru care s-a ajuns la astfel de pierderi într-un timp scurt.
Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că sportiva nu a pierdut timpul nici înainte și nici după retragerea din sport. Aceasta a investit atât în imobiliare, cât și în Horeca și evident, acest lucru a venit cu o serie de cheltuieli pe măsură.
Amintim faptul că în momentul în care și-a anunțat retragerea din tenis, Simona Halep a fost cât se poate de emoționată. Sportiva a avut nevoie de timp pentru a lua o astfel decizie.
Totodată, ea a mai dezvăluit că va duce lipsa meciurilor, dar și a antrenamentelor. A avut o carieră plină, sprijin din numeroase direcții, însă din păcate, ea a fost nevoită să ia această decizie.
„Sinceră să fiu, ezitam un pic, dar, când am văzut ceea ce s-a întâmplat pe teren, am simțit cu tot sufletul că trebuie să iau această decizie. O să îmi fie dor de aceste momente. O să sufăr că nu o să mai joc în fața lor. Vreau să le mulțumesc pentru susținerea necondiționată, de-a lungul anilor.
A fost o carieră plină cu de toate. Dar sprijinul pe care l-am avut în întreaga lume a fost deosebit. Cu siguranță, fanii mei m-au ajutat când mi-a fost greu, în timpul meciurilor, să apăs pedala și să câștig trofee. Sper să ne revedem curând, dar în altă formă,” a transmis Simona Halep.