News

Gestul interzis în pandemie. Adrian Streinu-Cercel: „Este contraindicat”

06.11.2020 | 18:00
Gestul interzis in pandemie Adrian StreinuCercel Este contraindicat
ADVERTISEMENT

Chiar dacă milioane de oameni au înlocuit în ultima perioadă tradiționala strângere de mână cu un salut care implică pumnul, nici măcar un astfel de gest aparent banal nu reușește să reducă riscul de îmbolnăvire. Ba chiar îl sporește, în condițiile în care virusul ajunge de pe mână direct pe față și pătrunde cu ușurință în organismul partenerului.

O spune Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” și unul dintre experții de top pe care îi are România în momentul de față. Proaspăt înscris în PSD, acesta promite „soluții concrete” pentru îmbunătățirea sistemului sanitar dacă va reuși să obțină un loc în Senat.

ADVERTISEMENT

Până atunci, însă, vine cu un sfat practic pentru fiecare dintre noi. „Nu vă mai salutați cu pumnul, este contraindicat. Schimbați modalitatea de salut”, a transmis specialistul.

Adrian Streinu-Cercel îi îndeamnă pe români să renunțe la salutul cu pumnul

Suntem într-o situație cât se poate de critică în țară, respectiv în plină pandemie cu SARS-COV2, care dă această boală nenorocită, COVID-19. Dorința mea cât se poate de clară este să văd cât mai puțini pacienți.

ADVERTISEMENT

Ca atare, rugămintea mea este să vă feriți cât mai mult să vă contactați între dumneavostră, inclusiv în familie. Există un risc mare în acest moment să vă infectați în familie.

Avem tendința să facem un gest simplu, să ne salutăm cu pumnul. După părerea mea, este contraindicat, pentru că în momentul în care faceți asta luați de pe mâna partenerului microbii, iar următoarea mișcare este să îi puneți în palmă, în căușul palmei, iar de aici până la față nu mai e decât un pas.

ADVERTISEMENT

Sfatul meu direct este să schimbați modalitatea de salut. Puteți face așa (n.r. cu mâna dusă în dreptul inimii) sau pur și simplu puteți să dați din cap și obțineți același lucru”, a declarat medicul Adrian Streinu-Cercel.

„Purtarea măștii pe nas și pe gură face diferența”

Specialistul i-a îndemnat, totodată, pe români să respecte cu sfințenie măsurile sanitare și să poarte masca de protecție corespunzător. Pentru a reduce la aproape 100% riscul de infectare cu noul coronavirus, aceasta trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

ADVERTISEMENT

Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să se infecteze. Infectarea persoanelor se face pe stradă, se face acasă când faci petreceri, atunci când te duci în baruri, la serviciu dacă nu sunt respectate regulile minime de igienă.

Purtarea măştii pe nas şi pe gură face diferenţa. Mă uit la televizor cu stupoare şi văd că majoritatea sunt cu masca sub nas. O mască purtată sub nas nu ajută la nimic”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

ADVERTISEMENT
Tags: