Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Oltenii au încheiat la egalitate, scor 2-2, cu Levski Sofia, iar bulgarii merg mai departe graţie victorie cu 1-0 obţinută în meciul tur.
Galeria echipei oaspete a fost suspendată pentru confruntarea de pe „Ion Oblemenco”, dar câteva sute de fani au găsit o breşă prin care să vadă meciul. Ei au intrat pe stadion deghizaţi, cu tricouri şi fulare cu Universitatea Craiova.
Apoi, pe parcursul meciului, o parte a fanilor bulgari a fost evacuată de forţele de ordine, după ce s-a bucurat ostentativ la golurile marcate de Levski. Ceilalţi au rămas până la final şi au făcut un gest neaşteptat.
Aflaţi la tribuna 1, aproape de intrarea tunelului spre vestiare, fanii bulgarilor au aplaudat în momentul în care jucătorii Universităţii Craiova au părăsit terenul, apoi au scandat de mai multe ori: „Craiova, Craiova, Craiova”.
Gestul vine ca mulţumire pentru că Peluza Nord a Craiovei a condamnat decizia ca fanii bulgari să nu intre la meciul de pe „Ion Oblemenco”. UEFA a luat această decizie ca urmare a problemelor pe care suporterii lui Levski le-au provocat la meciul din turul precedent cu Borac Banja Luka.
Universitatea Craiova va merge mai departe în turul trei preliminar din Europa League. Campioana României joacă împotriva lui Kups Kuopio, în timp ce Levski Sofia va juca pentru play-off-ul Champions League cu Kairat Almaty.