Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis ca Federaţia Engleză de Fotbal să fie amendată cu 30.000 de euro ca urmare a incidentelor de la semifinala Euro 2020 cu Danemarca.
”CEDB a decis amendarea Federaţiei Engleze de Fotbal cu 30.000 de euro pentru folosirea unui laser pointer, probleme în timpul intonării imnurilor naţionale şi folosirea de dispozitive pirotehnice”, se arată pe site-ul oficial al UEFA.
Forul continental a deschis o anchetă după ce un laser pointer a fost îndreptat către portarul Danemarcei, Kasper Schmeichel, chiar înainte ca Harry Kane să execute penaltiul din prelungirile meciului din semifinale.
De asemenea, suporterii englezi au fost acuzaţi că au provocat tulburări în timpul imnului naţional al Danemarcei şi că au folosit materiale pirotehnice.
Faza din finalul primei reprize a prelungirilor semifinalei dintre Anglia și Danemarca, la capătul căreia centralul olandez Danny Makkelie a dictat lovitură de la 11 metri pentru englezi, după o intrare a lui Joackim Maehle asupra lui Raheem Sterling, este anchetată de UEFA.
Jurnalistul Tancredi Palmeri menționează că ancheta forului european nu se referă doar la circumstanțele dictării loviturii de pedeapsă, ci și la faptul că atenția portarului danez Kasper Schmeichel a fost distrasă de o undă laser care a apărut pe fața nordicului în momentul execuției penalty-ului de către Harry Kane.
UEFA investighează, de asemenea, și comportamentul suporterilor englezi la partida cu Danemarca. Aceștia au folosit artificii în timpul meciului și huiduit imnul național al nordicilor.
Anglia a obținut prima calificare din istorie în finala Campionatului European, dar comportamentul fanilor naționalei lui Gareth Southgate de pe Wembley i-a scandalizat pe nordici și pe britanici deopotrivă.
Un suporter al Angliei a apelat la un laser pe care l-a direcționat în ochii portarului Kasper Schmeichel, la faza penalty-ului în urma căruia Harry Kane a înscris golul calificării.
Două au fost momentele cele mai penibile provocate de fanii Angliei în semifinala de pe Wembley contra Danemarcei.
Primul dintre acestea s-a consumat în momentul intonării imnului național al Danemarcei, huiduit de englezi.
Însă, atitudinea unui suporter al Angliei, care a ales să direcționeze un laser în ochii lui Kasper Schmeichel a scandalizat lumea întreagă. Până și britanicii au taxat lipsa de fair-play a conaționalilor de pe Wembley.
”Sper ca persoana care a pus laserul pe Schmeichel să fie fie găsită şi pedepsită. Comportament dezgustător”, a scris un fan englez pe Twitter.
”Huiduirea imnului național danez. Un laser pus pe Schmeichel la penalty. De ce unii fani ai Angliei nu pierd niciodată ocazia de a face țara de rușine”, a adăugat un al suporter al Angliei, citat de sportbible.
Fanii nordici au fost cei mai scandalizați de comportamentul englezilor de pe Wembley. Reacțiile și comentariile au fost numeroase și vehemente pe rețelele de socializare.
”Un mic punct verde se vede dansând pe fața lui Kasper Schmeichel. Se pare că unul dintre multele mii de spectatori de pe Wembley a găsit de cuviință să îndrepte un pix laser către portarul danez în momentul crucial al penalty-ului”, a titrat platforma bt.dk.
”Incredibil. Cineva din audiență a îndreptat un laser către ochii lui Schmeichel în timp ce încerca să pareze penalty-ul scos de Raheem Sterling, după un plonjon în careu. Arată foarte rău pentru Anglia. Rușinos”, a postat pe rețelele de socializare un utilizator pe nume Jake Buckley.
”Iisuse, tocmai am urmărit pe TV cum un idiot i-a băgat în ochi un laser lui Kasper Schmeichel când se pregătea pentru lovitura de pedeapsă”, a adăugat un fan pe nume Darren Allez.
”Este într-adevăr dezamăgitor să vezi că unul din public a ales să folosească cu un pix laser pentru a-l deranja pe Kasper Schmeichel la lovitura de pedeapsă”, a mai scris un suporter pe nume Mike McBride, citat de sursa menționată.