Harry Kane a avut un sezon excelent pentru Bayern Munchen și este în acest moment pe primul loc în clasamentul pentru Gheata de Aur, însă în acest top regăsim niște nume interesante, precum cel al lui Dion Beljo, fostul adversar al FCSB-ului în actualul sezon de Europa League.
Atacantul croat a punctat de două ori în victoria pe care Dinamo Zagreb a obținut-o cu FCSB, 4-1, însă aceste reușite nu se contabilizează în clasamentul pentru Gheata de Aur. Se iau în considerare doar golurile ce au fost marcate în campionat, iar acolo Dion Beljo a punctat de 29 de ori, fiind însă dezavantajat de faptul că întrecerea internă din Croația are un coefient de doar 1,5 – ceea ce înseamnă că punctajul său este 43,5 în acest moment.
În comparație, jucătorii care sunt în cele mai puternice campionate din Europa, precum Harry Kane, în Bundesliga, la Bayern Munchen, au un coeficient de 2, iar englezul are un punctaj de 66 după cele 33 de goluri marcate, ceea ce îl face lider detașat. Pe locul 2 se află Kylian Mbappe, de la Real Madrid, cel care a marcat în La Liga de 24 de ori și are astfel 48 de puncte, la egalitate cu atacantul lui Manchester City, Erling Haaland.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/05/kane.jpg)
Pe lângă fotbaliștii menționați mai sus, în top își mai face loc și Igor Thiago, proaspăt internațional brazilian care evoluează în Premier League, la Brentford, și care a marcat de 21 de ori în actuala stagiune. Povestea sud-americanului este cu atât mai interesantă cu cât puțină lume își aduce aminte cu a făcut pasul către Europa, după ce în Brazilia nu a fost considerat un mare talent.
Acesta a fost luat de Ludogorets în 2022 de la Cruzeiro, pentru 1,3 milioane de euro, pe când avea doar 20 de ani și nu reușea să se impună la echipă. El a fost însă un jucător important din start pentru bulgari și a fost luat după doar un sezon de Club Brugge pentru 11 milioane de euro. De acolo a urmat pasul către Premier League, venit în vara anului 2024, când Brentford a plătit 33 de milioane de euro pentru el, iar investiția s-a dovedit una excelentă.
Atacantul a marcat în acest sezon de 21 de ori în cele 34 de partide și se luptă cu Erling Haaland pentru titlul de golgheter, bornă pe care nimeni nu o anticipa în 2022, când ajungea în campionatul Bulgariei. El a debutat și pentru Brazilia, în acest an, când a fost trimis de Ancelotti pe teren în duelul amical cu Franța, iar la doar câteva zile, la a doua sa partidă pentru selecao, a și marcat, în victoria cu Croația.