News

Ghenele de gunoi din blocuri vor dispărea din 2025. Ce spun bucureștenii: „Cine mai stă să le selecteze?”

Începând din 2025, ghenele de gunoi din blocuri vor fi desființate. Mulți dintre bucureșteni nu sunt de acord cu noile măsuri.
07.11.2024 | 00:32
Ghenele de gunoi din blocuri vor disparea din 2025 Ce spun bucurestenii Cine mai sta sa le selecteze
Ghenele de gunoi din blocuri vor dispărea din 2025. Foto (descriptiv) Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ghenele de gunoi din blocuri vor dispărea din 2025, iar în locul lor ar urma să apară zone pentru colectare selectivă. Însă, deși strategia de salubrizare a Municipiului București a fost votată în 2015, ghenele încă nu au fost desființate.

Când vor fi desființate ghenele de gunoi din blocuri

Teoretic, de la începutul anului viitor ghenele tobogan care se găsesc în blocurile din București ar trebui să dispară. Chiar dacă în unele sectoare există deja zone pentru colectare selectivă, acestea sunt nefuncționale.

ADVERTISEMENT

Potrivit administratorilor de blocuri, citați de Digi 24, nu poate fi pus lacătul pe ușile de la ghene, până când insulele pentru colectarea selectivă nu vor fi funcționale.

Însă, măsura este așteptată cu nerăbdare. Pe lângă faptul că mirosul neplăcut și mizeria din clădiri vor dispărea, colectarea selectivă de deșeuri este importantă și din punct de vedere economic.

ADVERTISEMENT

„Tot ce merge la groapa de gunoi ne costă bani, tot ce merge la reciclare ne aduce bani”, a declarat expertul de mediu Raul Pop. Cu toate acestea, mulți dintre administratorii de bloc se confruntă cu refuzul locatarilor de a respecta regulile ce vor fi impuse din 2025.

ADVERTISEMENT

„La blocurile înalte ne e greu să coborâm de la 10”

Unii dintre cetățeni spun că le va fi greu să se adapteze. „Să urc de fiecare dată sau să cobor, tot timpul să selectez. Cum selectez gunoiul? Cine mai stă? Dumnezeu mai stă să le selecteze.

ADVERTISEMENT

Într-un fel bine pentru curățenie, dar la blocurile înalte ne e greu să coborâm de la 10 jos la parter de fiecare dată”, a transmis o locatară nemulțumită de noile măsuri, conform sursei citate.

Potrivit reglementărilor, primăriile de sector pot fi amendate cu sume cuprinse între 30.000 de lei și 50.000 de lei dacă măsurile nu vor fi respectate. Acest lucru ar urma să se întâmple de anul viitor.

ADVERTISEMENT

În privința asociațiilor de proprietari care nu desființează ghenele nu sunt prevăzute sancțiuni. Însă, din 2025 va fi dată o nouă hotărâre în acest sens, arată sursa citată.