News

Gheorghe Dincă, denunțat la DIICOT Craiova pentru trafic de persoane. Ar fi vândut fete soldaților americani

26.07.2019 | 16:08
Gheorghe Dinca denuntat la DIICOT Craiova pentru trafic de persoane Ar fi vandut fete soldatilor americani

Cotidianul Gazeta Nouă lansează acuzații fără precedent la adresa lui Gheorghe Dincă, presupusul criminal din Caracal. Pe numele acestuia ar exista un denunț la DIICOT Craiova, iar respectiva plângere ar putea face lumină în legătură cu acest dosar. Monstrul din Caracal, cum este numit de jurnaliștii olteni, este vizat, așadar, într-un dosar de trafic de persoane.

Gheorghe Dincă, dosar de trafic de persoane la DIICOT?

Denunțul împotriva lui Dincă ar fi fost înregistrat la DIICOT, biroul teritorial Craiova. Acesta ar fi făcut parte dintr-o rețea care furniza fete soldaților americani de la Deveselu, scrie gazetanouă.ro. În casa mecanicului auto care din când în când exercita și meseria de taximetrist au fost descoperite pungi de carne în congelator și mai multe oase de natură umană.

Oasele au fost găsite într-un butoi, care au fost ridicate ulterior de legiști, în această dimineață. Bărbatul a fost reținut după ce s-au făcut mai multe percheziții la domiciliul acestuia. Tot ce se știe despre bărbatul de 65 de ani este că era divorțat, avea o mașină și că pleca dimineața și se întorcea de obicei seara acasă, iar aceste informații sunt cunoscute datorită vecinilor acestuia.

adolescente caracal
Adolescentele din Caracal ar fi fost omorâte. Sursa foto: digi24.ro

Noutățile momentului despre cazul fetelor dispărute din Caracal:

  • Reacţia STS după acuzaţiile în cazul criminalului de la Caracal. Ce a spus fata dispărută dispecerului de la 112 şi de ce a fost grea localizarea – VEZI AICI;

  • Declarațiile mamei uneia dintre fetele care ar fi fost omorâte;
  • Ce spun vecinii presupusului criminal din Caracal.

Ce spune criminalistul Dan Antonescu

„Cu ajutorul celor de la Direcţia de Operaţiuni Speciale s-a reuşit identificarea rapidă a zonei respective. Dar să ştiţi că şi ei au nevoie de mandat pentru a face o astfel de localizare. Este o birocraţie care de multe ori ține în loc o anchetă sau poate pune în primejdie vieţile celor care sunt în pericol. Pentru a nu exista nişte abuzuri, s-au inventat tot soiul de amendamente la legile existente, astfel încă chiar dacă ai o tehnică avansată nu ai voie să o foloseşti până nu ai acel mandat. Iar asta înseamnă timp, o oră sau două. Deja pui în primejdie vieţile unor oameni”, a declarat criminalistul Dan Antonescu în direct la Antena 3.