Gheorghe Hagi, care a împlinit pe 5 februarie vârsta de 60 de ani, a vorbit deschis despre o problemă fizică nativă cu care se confruntă fiul său, Ianis Hagi (26 de ani). Mijlocașul lui Rangers și-a dezvoltat spectaculos masa musculară de când a ajuns în Scoția, în 2020.
Până atunci, fiul ”Regelui” s-a confruntat cu un deficit la acest capitol. Gheorghe Hagi a explicat că Ianis nu i-a moștenit forța fizică nativă. Din acest motiv, băiatul său este nevoit să lucreze de ”200 de ori mai mult în sala de forță” decât a făcut-o el.
”Cei de la Feyenoord mi-au spus că până la 16 ani nu pun niciun copil în sală. Lucrează doar cu greutatea corpului. Cel mai important este ca jucătorul să lucreze cu greutatea corpului până la 16 ani.
De atunci poți să începi să pui masă musculară, dacă mămica ta ți-a dat mai puțină. Unii au o forță nativă mai mare, așa cum cred că am avut eu, iar Ianis a avut mai puțină.
Ianis trebuie să lucreze de 200 de ori mai mult în sala de forță. La mine nu a contat și a fost mai simplu”, a transmis Gheorghe Hagi, la conferința de presă în care a anunțat că a lansat o carte autobiografică.
După un început de sezon în care a fost lăsat în afara lotului, în urma neînțelegerilor din cauza unui bonus ce i-ar fi mărit considerabil salariul, Ianis Hagi și-a relansat cariera la Rangers.
Internaționalul român (45 de selecții, cinci goluri) a marcat de trei ori și a oferit cinci pase decisive în 15 apariții din campionat. La ultima prezență, și-a trecut în cont o dublă de senzație în Rangers – Ross County 4-0.
În total, Ianis Hagi a strâns în tricoul ”The Gers” 116 apariții oficiale. A marcat 19 goluri și a furnizat 26 de pase decisive. Și-a trecut, de asemenea, în palmares trei trofee majore: campionatul (2021), Cupa (2022) și Cupa Ligii Scoției (2024).
În cariera sa, Ianis Hagi a mai evoluat pentru Deportivo Alaves (26 de meciuri, două goluri, două pase de gol), Genk (19 partide, trei goluri, patru pase decisive), Fiorentina (două jocuri) și Farul Constanța (92 de meciuri, 24 de goluri, 14 pase de gol). Mai are în palmares Cupa (2019) și Supercupa României (2020), respectiv Supercupa Belgiei (2020).