Gheorghe Hagi a avut o șansă uriașă în 1994 să câștige Balonul de Aur, iar dacă naționala României s-ar fi calificat în semifinale sau în finală, acest lucru chiar ar fi fost posibil.
Gheorghe Hagi a avut unul dintre cele mai bune sezoane din carieră în 1994, când România a ratat dramatic calificarea în semifinalele Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii.
Acel turneu final exploziv l-a adus și în atenția lui Johan Cruyff, care l-a transferat la Barcelona și a devenit unul dintre cei 10 fotbaliști care au jucat pentru cele mai mari echipe din lume.
Asta l-a clasat pe Hagi în cursa pentru Balonul de Aur. La 24 de ani distanță, Gică Hagi a vorbit despre acest subiect într-un interviu pentru Sports Festival: „Înaintea meciului cu Suedia, din sferturi, a venit la mine un oficial FIFA și mi-a spus că, dacă reușim să ne batem și să ne calificăm, voi lua Balonul de Aur. Pe locul doi ar fi fost Romario, pe trei Stoichkov și Baggio”.
Eliminarea la loviturile de departajare împotriva Suediei i-a răpit însă lui Hagi acest vis măreț. „Regele” a terminat abia pe locul 4 în cursa pentru titlul de cel mai bun jucător din acel an.
1. Hristo Stoichkov (Bulgaria)
2. Roberto Baggio (Italia)
3. Paolo Maldini (Italia)
4. Gheorghe Hagi (România)
4. Tomas Brolin (Suedia)
6. Jurgen Klinsmann (Germania)
7. Thomas Ravelli (Italia)
8. Jari Litmanen (Finlanda)
9. Marcel Desailly (Franța)
9. Dejan Savici (Serbia)
11. Franco Baressi (Italia)
11. Michel Preud’homme (Franța)
Până în ziua de azi, Gheorghe Hagi rămâne singurul român care a avut șanse reale să câștige Balonul de Aur și care s-a clasat pe cea mai bună poziție în această ierarhie, urmat de Helmuth Duckadam.
Gheorghe Hagi a declarat în repetate rânduri că e de părere că ar fi meritat să primească această distincție: „Ar fi trebuit să câştig Balonul de Aur în 1994. În ceea ce mă priveşte, nu am dubii că am fost cel mai bun jucător de la Cupa Mondială din acel an, dar, din păcate, România a pierdut în sferturile de finală, ceea ce probabil m-a costat trofeul.
Ştiam că sunt la apogeul carierei mele şi că sunt foarte aproape să-l câştig. Nu a fost să fie”, mai spunea fostul mare fotbalist în 2015.
Valoarea lui Gică Hagi a fost din nou recunoscută la nivel internațional. Cel mai bun fotbalist român din toate timpurile a fost inclus în top 100 cei mai buni jucatori din toate timpurile de către prestigioasa publicație FourFourTwo. Clasamentul poate fi consulat AICI.
„Sunt mândru să fiu în acest clasament și le mulțumesc antrenorilor, mentorilor, profesorilor, începând cu Iosif Bukkosy și continuând cu toți ceilalți care m-au ajutat să ajung acolo”, a spus Hagi după s-a clasat pe locul 100.