Fotbal intern

“Magicianul” anilor ’90 atacă: “Ce Generaţie de Aur? Mă iau nervii!”

Performanţele lui Gheorghe Hagi şi ale Generaţiei de Aur sunt puse la îndoială chiar de un titular de la echipa naţională şi de la Brescia!
22.01.2018 | 11:42
Magicianul anilor 90 ataca Ce Generatie de Aur Ma iau nervii

O nouă contestare la adresa Generaţiei de Aur a apărut, surprinzător, mai ales că vine de la unul din cei mai apreciaţi fotbalişti ai anilor 90. Este vorba despre Dănuţ Lupu, care face două afirmaţii interesante: prima, că Răzvan Burleanu este cel mai nimerit preşedinte pentru FRF, iar a doua, că Generaţia de Aur nu are niciun drept să fie numită aşa. 

“Burleanu este cel mai bun preşedinte pentru FRF. Terminaţi odată cu Generaţia de Aur, că mă iau nervii! De unde până unde asta cu Generaţia de Aur? Ce-au câştigat? Vreo medalie? Păi atunci cum ar trebui să ne numească generaţia grecilor din 2004, a bulgarilor din 1994, a danezilor în 1992?”, a fost declaraţia lui Dănuţ Lupu penru Gazeta Sporturilor. 

“Gheorghe Hagi? Să vedem ce performanţe va mai face acum!”

Lupu a continuat afirmând că Gheorghe Hagi şi Viitorul vor avea parte de un recul în următoarele sezoane din cauza introducerii regulii under 21 în Liga 1 Betano. “Hagi a făcut performanţe până a apărut legea cu under 21. El n-a crescut nimic în Academie, doar a luat cei mai buni tineri jucători din ţară la Viitorul” a fost declaraţia lui Lupu. 

Oficialul dinamovist afirmă că, în acest moment, principala favorită la titlu este FCSB! “Cu părere de rău, trebuie să spun că Steaua e favorită la titlu acum. Are şi lot foarte bun, şi moral, şi a prins şi primăvara europeană”, a spus Lupu.