Farul Constanța a cedat pe teren propriu în fața lui UTA, scor 1-2. Deși „marinarii” nu au reușit să obțină cele trei puncte, Gheorghe Hagi a reușit să bifeze un lucru pozitiv, anume debutului unui nou jucător în SuperLigă.
Academia de fotbal Gheorghe Hagi este cea mai bună din țară, iar acest lucru a fost demonstrat de-a lungul timpului. Pepiniera Farului este eficientă și produce jucători pe bandă rulantă, acest lucru fiind dovedit și în meciul cu UTA.
Ianis Avramescu, născut la data de 27.10.2008, a fost trimis pe teren de Gheorghe Hagi în minutul 73 al partidei cu UTA, iar juniorul nu a dezamăgit. Atacantul lateral a reușit să îi paseze decisiv lui Denis Alibec în prelungirile partidei, făcând astfel debutul său chiar mai frumos.
Nu e prima oară când jucătorul apare pe teren pentru Farul, acesta bifând minute și în Cupa României Betano în meciul împotriva lui CFR Cluj, pierdut de „marinari” cu scorul de 4-1.
Ianis Avramescu a devenit cel de-al 64-lea jucător debutat de Gheorghe Hagi din Academia care-i poartă numele. Farul Constanța a emis un comunicat în care a vrut să evidențieze parcursul jucătorului de până la momentul în care a pășit prima oară pe teren în prima ligă.
„În min.73 al partidei Farul Constanța – UTA Arad, scor 1-2, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii, pentru alb-albaștri a debutat în prima divizie și atacantul Ianis Avrămescu, care l-a înlocuit pe Luca Băsceanu, un alt junior al echipei noastre format la Academia Hagi.
Născut la Pitești, la 27.10.2008, Ianis Avrămescu a început fotbalul la vârsta de 5 ani, la CS Real Bradu, și este campion național de juniori cu Farul în sezonul 2023-2024. Este, asemenea, international de juniori al României. La Academia Hagi a ajuns în 2021, unde l-a avut antrenor pe Stere Banoti”, s-a arătat în comunicatul emis de Farul Constanța.