FCSB – Maccabi Tel Aviv se joacă marți, de la ora 20:30, iar Gheorghe Mustață a spus câte bilete s-au vândut cu o zi înaintea partidei din Ghencea. Liderul Peluzei Nord știe de ce nu se vor umple tribunele arenei din Capitală.
Temperaturile ridicate din iulie au influențat numărul de spectatori la partidele din fotbalul românesc. Mulți fani au plecat în concedii în această perioadă sau au preferat să vadă meciurile din fața micului ecran din cauza căldurii.
Chiar și în aceste condiții, Gheorghe Mustață a dezvăluit că s-au vândut aproximativ 17.000 de bilete pentru partida FCSB – Maccabi Tel Aviv. Liderul galeriei „roș-albaștre” se așteaptă să fie peste 20.000 de spectatori în tribunele stadionului Ghencea la ora meciului.
„Cred că depășim 20.000 de oameni, mai sunt oamenii plecați în vacanțe. Eu zic că suntem peste 20.000, nu e rău. Până acum s-au vândut aproape 17.000 de bilete. În lunile iulie, august așa se întâmplă, nu e rău deloc, alții se chinuie să aducă mii de oameni.
Să nu creadă lumea că înțep pe cineva, peste tot sunt probleme în iulie și august. Probleme în sensul în care oamenii sunt plecați în vacanță, alții preferă să stea la televizor, meciul fiind la ora 22:00 în campionat.
Din septembrie o să fie mulți suporteri pe stadion. Nu mai contează dacă suntem pe Ghencea sau pe Arena Națională. Nu mai e entuziasmul puternic de anul trecut, oamenii știu că putem juca oricând în Ghencea”, a declarat Gigi Mustață.
„Anul trecut pe vremea asta umpleam stadionul cu CFR Cluj și în cupele europene, dar nu contează. Și noi o să avem probleme cu Sparta Praga dacă trecem de Maccabi. Sparta Praga este o echipă cu jucători cu nume, pot să pronunț și numele lui Niță al nostru, că și el a jucat acolo.
Important este să fim alături de echipă și să câștigăm cu Maccabi. Prefer să fie cu 2 în față (n.r. – numărul de spectatori). Nu pregătim nimic, important este să le creștem moralul, să simtă atmosfera și să fim alături de ei. Asta este cel mai important, nu o coregrafie.
Important este să înțeleagă ce sunt cupele europene, pentru că din cupele europene poți fii văzut de mai mulți scouteri din străinătate. În cupele europene îți arăți clasa. Mâine pe la 18:00 o să fim la stadion, nu e nimic special, este un meci care contează foarte mult pentru noi și pentru jucători”, a mai spus liderul Peluzei Nord.