Sport
notix pixel id

Gheorghe Mustață îl pune la punct pe Mihai Stoica, după criticile aduse lui Edi Iordănescu: „A uitat ce ne spunea despre el?”

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a avut o reacție tranșantă la adresa lui Mihai Stoica, care l-a criticat pe Edi Iordănescu, pentru felul în care arăta FCSB în perioada în care acesta era antrenor principal.
21.01.2022 | 15:33
Gheorghe Mustata il pune la punct pe Mihai Stoica dupa criticile aduse lui Edi Iordanescu A uitat ce ne spunea despre el
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a avut o reacție tranșantă la adresa lui Mihai Stoica, care l-a criticat pe Edi Iordănescu
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a antrenat-o timp de trei luni pe FCSB, în perioada august – noiembrie 2021. Acesta a decis să părăsească formația roș-albastră, după mai multe neînțelegeri cu patronul Gigi Becali.

Zilele trecute, Mihai Stoica l-a criticat pe Edi Iordănescu, spunând că FCSB „nu juca nimic” în perioada în care acesta ocupa postul de antrenor principal.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Mustață îl pune la punct pe Mihai Stoica, după criticile aduse lui Edi Iordănescu

Gheorghe Mustață atrage atenția la faptul că, în perioada în care Edi Iordănescu a antrenat-o pe FCSB, Mihai Stoica a vorbit la superlativ despre tehnicianul în vârstă de 43 de ani.

Totodată, scoate în evidență faptul că echipa roș-albastră nu „rupe norii” nici sub comandat lui Toni Petrea, actualul antrenor principal de la FCSB.

ADVERTISEMENT

„Am rămas șocați și blocați de cele declarate de Meme la adresa lui Edi. Efectiv nu mai înțelegem nimic.

Păi, când spune Meme adevărul? Acum? Sau a uitat ce ne spunea despre Edi? A uitat când ne zicea că nu a mai vazut de mult un tehnician care să facă așa de bine antrenamentele ca Edi?

ADVERTISEMENT

A uitat când ne spunea că Edi este ceea ce ne trebuie nouă? A uitat când ne spunea că Edi e bun? Dacă echipa abia ajungea la poartă cu Edi și nu jucam mai nimic, de ce nu ne zicea Meme de rău de el atunci?

Vorbește acum, când omul nu mai este la noi? Păi, cu Toni Petrea rupem norii, nu? Gata, cu el noi jucăm foarte bine?

ADVERTISEMENT

Păi, ce facem cu meciul de la Sepsi? De ăla Meme nu spune? Am jucat ceva pe acolo și nu știm noi? Am avut noroc cu copilul ăla în poartă.

ADVERTISEMENT

Suntem blocați de toate cele spuse de Meme. În acest moment, Edi este foarte aproape de a prelua naționala, iar noi îl susținem”, a declarat Gheorghe Mustață, pentru ProSport.

În prezent, Edi Iordănescu este pe cale să preia „frâiele” echipei naționale, informație oferită în exclusivitate de FANATIK.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – CFR Cluj: 1,85 este cota pentru „ambele echipe marchează”. Vezi aici toate cotele!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT