Partida CFR Cluj – FCSB, care contează pentru etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1, este programată astăzi, 17 aprilie, la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Gheorghe Mustață nici nu vrea să se gândească la un posibil împrumut al lui Florinel Coman la Farul Constanța, despre care FANATIK a scris în exclusivitate. Totodată, liderul de galerie prevede faptul că „Mbappe de România” va marca golul victoriei în derby-ul cu CFR Cluj.
„Nu vrem să discutăm despre transfer acum, pentru că e păcat. Mai sunt câteva etape din play-off și n-are niciun rost. Nu cred că pleacă Florinel de la noi, pentru câ își va reveni cât de curând. Cred că-și va reveni la meciul de astăzi. Va intra în ultimele 20 de minute și va câștiga meciul.
Eu mizez pe toată echipa să marcheze. Unul dintre ei, nu contează. Important e ca noi să luăm cele trei puncte și să venim acolo unde trebuie. Mi-aș dori chiar să marcheze Florinel Coman, să-și revină. Ar fi ceva bun pentru el, pentru că e un băiat extraordinar. Poate ăsta va fi meciul lui de revenire
Ne așteptăm la un meci frumos, să-l câștigăm. Statistica nu arată prea bine… o s-o îmbunătățin poate astăzi”, a declarat Gheorghe Mustață, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Gheorghe Mustață mai spune că FCSB va avea parte de o susținere masivă la meciul din Gruia, având în vedere că toate biletele rezervate oaspeților au fost vândute.
„Am plecat noi, vreo 350 din București, plus că vin din Diaspora vreo 120. N-avem nicio coregrafie. Important, pentru noi, este să ne încurajăm echipa… asta e cea mai frumoasă coregrafie”, a mai spus Gheorghe Mustață.
În încheiere, Gheorghe Mustață a vorbit despre discuția pe care a avut-o, zilele trecute, cu Toni Petrea, antrenorul FCSB-ului.
„Am discutat cu Petrea. A fost un dialog foarte plăcut între mine și el. Lucrurile s-au lămurit. Acum, pentru noi, este importantă echipa. Omul a fost deschis față de noi. Am vorbit, ne-a explicat situația”, a încheiat Gheorghe Mustață.