Gheorghe Tadici, interviu eveniment de 4 ore la Zalău: “Un pom cu roade, cu fructe în care lumea dă cu bățul sau cu piatra ca să cadă fructele!” EXCLUSIV

E un personaj fabulos. Gheorghe Tadici antrenează de când unii care vorbesc despre el nici nu se născuseră. O face din 1974!!! 45 de ani neîntrerupți, aproape non-stop la Zalău. FANATIK a mers în urbea unde Tadici a inventat handbalul, unde Tadici e religie, unde Tadici poate face ce vrea și ce-i place.

Interviu eveniment cu Gheorghe Tadici, antrenorul care a adus argintul mondial în 2005!

Dar legenda handbalului românesc face doar ce-i place. Handbal, handbal, handbal… Tipul incomod care spune adevărul în față a discutat aproape patru ore cu noi despre omul, părintele, dar în primul rând antrenorul de handbal Gheorghe Tadici.

Cel care a obținut la ultima Adunare Generală mai multe voturi pentru Consiliu decât Alexandru Dedu pentru președinție e probabil cel mai respectat om din handbalul românesc. E literă de lege pentru majoritatea. Taie ca „șâșul” orice vorbă a sa și orice dezvăluire pe care o face… Sigur vor fi voci care-l vor acuza de frustrare. Tadici nu pare genul…

Are și a avut tot ce și-a dorit. Iar rezultatele vorbesc pentru cel care inventează an de an jucătoare pe bandă rulantă. De ce oare plângem și acum, la 14 ani distanță, după argintul mondial adus de Tadici și de „tricolore” din Rusia? Urmează pagini de colecție cu omul-handbal: Gheorghe, alias Ghiță Tadici!

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

„Am făcut școala în vreo 6 localități. M-am plimbat non-stop”

Domnule Tadici, copilăria ați trăit-o pe drumuri, în multe localități: Dej, Vișeu de Sus, Jibou. V-ați tot plimbat cu școala…

– Am mai avut și altele… La Prundul Bârgăului am început clasa I, apoi am continuat la Bistrița, am mers la Dej până în clasa a VIII-a, apoi am fost la Vișeu și am terminat la Jibou. Tatăl meu era maistru constructor și cum termina o lucrare, pleca într-o altă zonă și familia mergea după el.

Cele trei localități de fapt sunt cinci…

– Chiar șase… Foarte scurt am fost și pe la Baia Mare, dar acolo a fost ceva nesemnificativ, vreo trei luni. Nici măcar un an. M-am plimbat non-stop.

„Tata a vrut să fiu constructor, eu am luat-o spre handbal”

V-a fost greu să fiți atât de mult timp plecat?

– Nu, m-am obișnuit, știam despre ce e vorba, că trebuie să mergem cu tata în momentul în care termina lucrarea. Ne-am stabilit în final la Dej. Acolo sunt părinții mei înmormântați.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Facultatea ați făcut-o la Cluj…

– Da, facultatea la Cluj. Am terminat în 1974 și de atunci sunt la Zalău.

Cum v-a prins microbul sportului?

– În fiecare localitate am făcut sport. Tatăl meu a vrut să mă fac constructor, eu am luat-o pe calea sportului. Nici nu i-am spus că am mers la Facultatea de Educație Fizică. A aflat după. Din 1974 sunt la Zalău, am început la Liceul de Matematică-Fizică. Apoi am făcut un schimb de catedră cu un coleg. Eu voiam handbal, adevărul este că am vrut handbal băieți.

Trei-patru ani am făcut voluntariat, dar cei care au fost în generația 1958, 59, 60 știu foarte bine că la nivel de juniori nu prea se câștiga. Aveam echipă bună. Gigi Zamfir, cel la care am făcut specializarea, a luat titlul în acel an, în 1977, și apoi în 1978. În condițiile în care a câștigat cu un singur gol pe terenul de zgură din spate. Se juca pe zgură atunci. 12-11. Era și după o ploaie. Au luat ei titlul atunci. Eu mi-am dorit echipă de băieți.

De ce nu a ales handbalul de băieți? „Primul secretar de la municipiu a decis. Așa era cu partidul”

Și asta e o întrebare care urma: de ce nu ați antrenat echipe de băieți?

– Am făcut o echipă foarte bună, băieții ăia, generația 59, 60, au mers parte din ei, vârfurile, la Minaur Baia Mare. I-a luat nea Puiu Pană. Ceilalți au contribuit la promovarea Bistriței în Divizia A. De ce nu băieți? Era o vreme cu partidul, în 1978, am avut și echipa de fete, și echipa de băieți.

Fetele erau în catedră și tot așa pompam ba pentru Baia Mare, ba pentru Cluj, ba pentru Iași, ba la București. Și cu o echipă de junioare, o singură jucătoare terminase junioratul, am intrat în Divizia B în 1978 la Hunedoara în dauna cui? A Oltchimului de astăzi. Era Chimistul pe acea vreme.

Cum a fost primul an de antrenorat, în 1974?

– Ieșeam la 8:00 dimineața pe terenurile de bitum de la Matematică-Fizică. Făceam o pauză la prânz la cantina partidului pe un bon de masă de 7,50 de lei și încheiam seara, pe la 20:00, când se lăsa întunericul. Chiar îi întreb pe ăștia de azi de ce sunt atât de stresați de două antrenamente pe zi… Eu luam juniorii 1, 2, 3, junioare 1, 2, 3. Erau șase grupe.

Nu a fost ușor atunci, în acea perioadă. Erau și băieții angrenați în competiții, erau turnee de juniori. În 1978, am avut și băieți, și fete. Credeam că merg cu băieții la calificări și cred că am fi promovat, aveam la Arad. Dar primul secretar de la municipiu mi-a spus: „Nu, te duci cu fetele!”. Dacă erau băieți, cred că era mai bine. Una e cu băieții, alta e munca împreună cu fetele, orice s-ar spune.

„Fetele din handbal sunt dirijate de soții lor, care le gestionează cardurile și cam atât. Că joburi nu prea au băieții?)”

Este mai greu cu fetele?

– Mult mai greu, normal că e mult mai greu. Fetele mai depind și de factori colaterali: prieteni, soți, copii, probleme… La nivel de băieți e altfel. Dacă ai o problemă, te duci, bei o bere cu ei și le spui „De mâine, la treabă!” Cu ele depinzi și de cei care sunt pe lângă ele.

Iar după Revoluție este clar că la fete sunt probleme mai ales acolo unde sunt soți și prieteni. 60 la sută dintre fete sunt dirijate de soții lor, ei le gestionează cardurile și cam atât. În rest, nu știu pe câți îi găsești la muncă, să aibă un job sau ceva. Nu prea au joburi băieții.?)

Muncește fata pentru familie, nu?

– Da, dă fata cu fizicul de pământ și transpiră ca să le fie lor bine, să își ia mașini de astea, de lux…

„Am venit la Zalău ca să plec imediat acasă la Dej. Dar am rămas aici de peste 40 de ani!”

Și, totuși, nu v-ați mai întors la handbalul masculin de atunci…

– Am mai avut o tentativă în anul următor, dar nu am avut susținere. Era și treaba cu Armata. Băieții au plecat în Armată, i-a luat tot așa pe bază că făceau sport. I-a dus pe unii pe la Timișoara, pe unii la Arad, la Constanța și s-au cam dispersat. Neavând nicio susținere materială, n-am mai putut pe două fronturi.

Cum v-ați atașat de Zalău? Vă gândeați că o să stați atâția ani aici?

– Nu, eu am venit ca să plec imediat după ce dau definitivatul… Așa erau regulile. Am vrut să merg înapoi acasă la Dej. Dar acolo era o catedră blocată. A venit cineva și a luat-o și nu voiam să merg decât pe transfer, nu am vrut să plec suplinitor. De altfel, până acum doi ani, nu am cedat catedra pentru că nu am vrut să depind niciodată de tot felul de lucruri.

Am zis că oricând pot să mă întorc la școală. De fapt, până prin 94-95 nici nu puteai să pleci. Dacă plecai, pierdeai catedra. Dar după 95 am avut detașări. Fie prin Federație, fie prin Minister, fie prin tertipuri care s-au mai făcut. Era greu, eu am avut 19 ani echipe de club – echipe naționale, în paralel: de junioare, de tineret, de senioare.

Plecam proaspăt de la echipa de club la națională, terminam acolo, veneam de proaspăt dincoace. Și nu mai puteai să faci orele la școală. La început am făcut pe un sistem, puteai să faci 6 ore, să nu pierzi vechimea. Dar după aceea am renunțat și am mers doar pe detașare. Am fost pe detașare din 1997. Uite că am rămas la Zalău peste 40 de ani…

Despre cei doi ani la Oltchim: „De olteni trebuie să te ferești. Sunt ai dracu’. Nu știi de unde vine?”

Cum sunt oamenii din Zalău?

– E liniște. Eu, în 40 de ani de antrenorat, am lipsit doi ani: 2006-2008. Dar nu se compară ardelenii cu oltenii. Oltenii sunt ai dracu’. Acolo trebuie să te ferești. Nu știi de unde vine (n.r. – râde). Eu aici am legat multe prietenii.

Sunteți cel mai cunoscut om din Zalău în momentul acesta…

– Nu pot să spun lucrul acesta, sunt destui care au făcut multe pentru Zalău. Pot să spun că n-am câștigat bani ca și ceilalți care sunt nomazi și imediat s-au dus de la o echipă la alta. Am avut posibilitatea, inclusiv în vara asta. Propuneri multe, și de la Oltchim… Abia la a treia tentativă a lor am acceptat pentru că a fost conjunctura cu echipa națională.

Eram selecționer, luasem argint la Moscova și am zis că pentru continuitatea echipa națională – echipa de club, hai să merg doi ani cât am contractul. Oltchimul în 2005 nu avea nicio jucătoare de națională. Apoi am luat eu patru de la Zalău în primul an, am mai luat încă două în anul următor. Elisei, Stanca, Gâlcă, Stela Luca, Huțupan, Lecușanu, toate cele care au venit atunci în anul ăla, 2006, odată cu mine.

Sigur că n-aș putea spune că eu le-am adus. Eu le-am lămurit. Condițiile le-au creat cei de la Vâlcea și echipa s-a format datorită lui Constantin Roibu, directorul de atunci de la Combinat. Fără el nu se întâmpla nimic și Roibu este motivul pentru care mi-a părut rău atunci. Visul lui a fost să ia o dată Liga Campionilor.

De ce s-a ratat visul?

– Roibu a avut niște trepăduși pe lângă el, care au recunoscut în urmă cu câțiva ani că dacă iau Liga în primul an, s-ar putea să nu mai fie: „Lăsați că mai sunt ediții. Mai e timp”. Și s-au făcut 6-7 ani și nu au mai făcut nimic.

„Brădeanu și Gogârlă, care jucau la Györ, mi-au spus că au cedat un meci cu Lada. Așa am ratat finala, la un gol, din cauza mafiotului de Prokop!”

A plecat trenul din gară atunci…

– Am pierdut semifinala la un gol. Și dacă eram în finală câștigam. A fost o conjunctură acolo. Györ, care a cedat un meci cu Lada, sau cel puțin așa îmi spuneau Brădeanu și Gogârlă, care atunci jucau atunci acolo. Ele au făcut tot ce s-a putut, dar era unul de la Hypo pe bancă, un mafiot, Prokop (n.r. – Gunnar Prokop), care făcea toate manevrele prin handbal, cel feminin vorbesc.

Ei, asta a fost, dar au fost niște rezultate foarte bune. Spuneau și ei acum. Au fost cinci trofee, inclusiv Supercupa Europei, Cupa Cupelor, campionatul, Supercupa României, Cupa României se subînțelege.

Ați câștigat mai mult cu Vâlcea în doi ani decât la Zalău în atâția ani…

– Da, dar cu ce? Problema este că la Vâlcea eu am câștigat cu jucătoare 100% românce. Fără Neagu, fără Ungureanu, fără cele care au venit ulterior. Și fără străinele alea. Cu străinele n-au mai reușit să facă rezultatele care au fost.

„Mi-a rămas în minte finala de la Oradea, din 2013, când au venit o mie și ceva de zălăuani”

Dintre trofeele de la Zalău, care vă este mai drag?

– Titlurile, Cupa României, tot în dauna Oltchimului. Am avut atâtea dispute la locurile 1-2-3. Nu știu, toate au fost valoroase la vremea respectivă. Ca idee, rezultatul care mi-a rămas impregnat a fost finala Cupei EHF în 2012-2013. Am jucat-o la Oradea. De ce mi-a rămas? Atunci au venit o mie și ceva de zălăuani. S-a umplut sala, ceea ce nu este puțin lucru.

Am jucat acolo pentru că noi nu aveam sală regulamentară pentru finală. Îți trebuiau două tribune și o peluză. Nici acolo nu e cine știe ce peluză, cinci rânduri de scaune. Trebuiau să fie minimum 2.000 de locuri și sala din Zalău are 1.080.

Cum îl vede omul Gheorghe Tadici pe antrenorul Gheorghe Tadici?

– Știți cum îl văd? Este prima dată când o spun… Cinstit, mi-a venit acum, instant… Un pom cu roade, cu fructe în care lumea dă cu bățul sau cu piatra ca să cadă fructele. (n.r. – râde). Este normal, mai ales în societatea românească, că în momentul în care ai succes, imediat se găsesc unii care să caute nod în papură.

„Eu înjur dintotdeauna, mă descarc… Apropo, e mai bine așa în gimnastică fără Bellu, fără Bitang? E liniște acum…”

Am auzit zeci de povești cu Tadici, cu nervi, cu înjurături, la fel cum se auzeau și în gimnastică cu Bellu, cu Bitang…

– Este mai bine așa în gimnastică, fără Bellu, fără Bitang acum? S-a rezolvat problema… Este liniște… Că mai înjur, înjur. Eu înjur dintotdeauna, mă descarc. Dacă nu înjuram, nu știu dacă poți să stai să vezi prostie omenească dusă până la… Și să stai mereu să suporți, să înghiți. Ăștia care țin în ei, foarte mulți, au plecat deja sau sunt foarte bolnavi.

Nu uitați. Eu am 45 de ani de antrenorat, dar 40 de ani îi am la senioare și am 19 la echipă de club la care nu am renunțat niciodată… 19 ani nu sunt 2 sau 3. Sunt 19. Iar 45… sunt foarte mulți colegi de-ai mei, inclusiv de aici, de la clubul sportiv școlar…

„Mă știu cuMircea Lucescu, dar nu prea e același lucru ce am făcut eu în handbal și el în fotbal. Chiar dacă vorbim de continuitate”

Mai sunt antrenori în handbal care au început odată cu Tadici în 1974 și antrenează și acum?

– Nu. Chiar dacă ar fi, nu au avut continuitatea pe care am avut-o eu. Doar doi ani de zile. Din 40 de ani, 38 de ani sunt la Zalău cu performanțe destule. Cu 19 ediții de cupe europene, toate după 1990, nu cum era cu sindicate, cu bani, când decontai și biletul de autobuz până la gară.

Există similitudini între dumneavoastră și Mircea Lucescu în fotbal, ca și continuitate. Vă știți, vă cunoașteți?

– Da, ne știm. Dar nu prea e același lucru. Eventual, eu pot compara cei doi ani când m-am dus la Oltchim și am avut un buget de 1 milion și jumătate. Puțin față de ce era. Eu peste tot unde am fost am lucrat numai în condiții de austeritate financiară. La Oltchim, în doi ani, a trebuit să le dau trei tricouri, trei treninguri, trei adidași. Când am plecat eu, imediat au fost 7 rânduri de echipament. Gata, s-au găsit bani imediat. Au început să vină jucătoarele străine.

CV Gheorghe Tadici

• născut pe 27 martie 1952, stabilit la Zalău din 1974
• a antrenat juniori (1974), junioare (1974-1978), senioare (din 1978 până în prezent)

Performanțe la Zalău

• intern: 3 titluri, 8 locuri 2, 4 locuri 3, o Cupă a României
• internațional: 19 sezoane în cupele europene, City Cup, o finală de Cupă, alte 5 semifinale, 3 prezențe în grupele Ligii

Performanțe la națională

• argint mondial Rusia 2005, locul 4 mondial Franța 2007, locul 7 JO 2008, campion mondial universitar 2002, vicecampion mondial universitar 2000

Performanțe la Oltchim (2006-2008)

• 2 titluri, 2 Cupe ale României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Supercupa României

„Sala din Zalău se cheamă din 2017 Gheorghe Tadici. Nu am fost de acord. Primarul și niște consilieri au vrut la 65 de ani să îmi facă o surpriză. Am tărăgănat-o din primăvară și au pus-o în noiembrie. Au venit cu argumente, că după ce dispar ce mai las în urmă?”

„Dacă faci o statistică în ultimii 10 ani în handbalul nostru, sunt conducători de mandat, de 4 ani, pe care nu îi doare vârful pixului să pună 4, 6, 10.000 din banul public. Ăștia, în momentul în care s-ar interzice salariile astea din banul public, ar fi primii care ar fugi!”

• 1974 este anul în care Gheorghe tadici și-a început cariera de antrenor în handbal. Au trecut de atunci 45 de ani…

NU RATA, JOI, 18 DECEMBRIE, A DOUA PARTE A INTERVIULUI CU GHEORGHE TADICI ÎN CARE VORBEŞTE DESPRE SABOTAJUL DE LA JOCURILE OLIMPICE! CINE NU A VRUT SĂ LUĂM MEDALIE