Sport

Gheorghe Tadici trage un semnal de alarmă în handbalul românesc: „Facem concurs între primării, cine dă salarii mai mari“

30.04.2021 | 20:05
Gheorghe Tadici trage un semnal de alarma in handbalul romanesc Facem concurs intre primarii cine da salarii mai mari
ADVERTISEMENT

Gheorghe Tadici, antrenorul lui HC Zalău, şi-a condus echipa în ultimul meci din Liga Florilor, iar la finalul partidei a avut un mesaj dur referitor la felul în care sunt cheltuiţi banii publici în handbalul românesc.

Fostul selecţioner atrage atenţia că se dau salarii prea mari jucătoarelor străine care vin să joacă în România, iar acest lucru se face din bani publici şi în dauna echipelor naţionale, pentru că este ignorat sectorul juniorilor, în goana după transferuri răsunătoare.

ADVERTISEMENT

FANATIK a prezentat încă din luna februarie o analiză amplă a bugetelor echipelor de handbal feminin, CSM Bucureşti fiind prima în acest top, cu 3,5 milioane de euro pe sezon. Minaur Baia Mare, Gloria Bistriţa, Rapid, SCM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila sau Gloria Buzău au şi este sume considerabile în bugetul anual.

Gheorghe Tadici trage un semnal de alarmă în handbalul românesc: „Din banul public nu se poate face explozia de salarii“

HC Zalău, cu 13 jucătoare sub 23 de ani, dintre care două chiar sub 21 de ani, a reuşit să se impună în etapa a 18-a, cu 29-28 pe terenul Dunării Brăila, o formaţie de sferturile EHF European League, cu un buget superior oaspetelor. 

ADVERTISEMENT

La finalul întâlnirii, Gheorghe Tadici, antrenorul Zalăului, a părut mai preocupat de soarta banilor publici şi a handbalului românesc decât de victoria reuşită de elevele sale.

„Trebuie să facem o scrisoare deschisă către autorități, cele care se ocupă de banii publici. Ar trebui să se înțeleagă că din banul public al comunităților, unele dintre ele modeste, nu se poate face explozia de salarii. Să dai jucătoarelor străine salarii de 10-12 mii de euro, e halucinant. Jucătoarele românce nu pot să aibă aceste sume. Nu e vorba de CSM București, ei doar au lansat această modă.

ADVERTISEMENT

Previziunea sumbră a lui Gheorghe Tadici: „Cu strategia asta, ne vom duce după celelalte sporturi de echipă inexistente“

Brăila are buget de patru-cinci ori mai mare (n.r. – decât HC Zalău). La noi este vorba de multă muncă, de disciplină, ai crede că întâlnești o echipă de junioare. Fetele mele nu sunt cu nasul pe sus, sunt modeste, știu că șansa lor este să muncească. Și când pleacă de la Zalău, merg pe salarii de trei-patru ori mai mari.

La noi, nu mai interesează echipele naționale, strategia este aceea de a face cât mai multe transferuri și de a umple buzunarele a diverși indivizi. Noi antrenăm, plătim, hrănim jucătoare care apoi, în decembrie, la turneele finale, vin și joacă împotriva României. Țări cu economie mai dezvoltată precum Franța, Germania, țările nordice nu-și permit asta.

ADVERTISEMENT

Cu strategia asta și maniera asta, probabil că echipele naționale vor avea de suferit, ne vom duce și cu fetele la handbal după băieți, după baschet, după volei, după celelalte sporturi de echipă inexistente. Dacă e cineva care să audă, să audă! Știu că-mi atrag antipatii, dar e inadmisibil să facem concurs între primării, cine dă salarii mai mari în condițiile în care comunitățile vin după pandemie, au alte nevoi“, a tunat Gheorghe Tadici.

ADVERTISEMENT