Life

Gheorghe Turda, general în rezervă: ”Războiul se va finaliza în Săptămâna Mare, pentru că Putin este un credincios”

Rapsodul Gheorghe Turda, general în rezervă, a declarat că războiul din Ucraina se va sfârși în Săptămâna Mare, pentru că Putin este credincios. Cântărețul de muzică populară s-a inspirat din scrierile lui Nostradamus.
12.03.2022 | 18:49
Gheorghe Turda general in rezerva Razboiul se va finaliza in Saptamana Mare pentru ca Putin este un credincios
General în rezervă, rapsodul Gheorghe Turda citează din Nostradamus atunci când vine vorba de războiul din Ucraina
ADVERTISEMENT

Ajuns la 74 de ani, cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda, general de brigadă în rezervă în același timp, își bazează opiniile despre invazia Ucrainei dintr-o carte despre Nostradamus, așa cum a relatat recent într-o emisiune de la România TV.

Rapsodul Gheorghe Turda, general în rezervă, a aflat de la Nostradamus când se va sfârși războiul din Ucraina

”Am o carte, Nostradamus, am cumpărat-o cu mari sacrificii din Franța în anii 1980, am tradus-o, și știam toate treburile astea cu pandemia și războiul. Părerea mea despre acest război e că în Săptămâna Mare, de Paște, se va finaliza. Pentru că Putin este un credincios.

ADVERTISEMENT

El deja s-a compromis în fața lumii. Nu știu dacă își va cere chiar scuze, dar o să oprească acest război în Săptămâna Mare. Va fi ca o înfrângere, dar pentru ca el primează credința, o să demonstreze lumii prin asta că e un ortodox convins”, a afirmat Turda.

Pe vremea când avea funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), Gheorghe Turda a fost înaintat la gradul de general de brigadă (n.r. – cu o stea) în rezervă printr-un decret prezidențial semnat de Traian Băsescu, pe 1 decembrie 2008.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Turda, declarat oficial colaborator al Securității, în 2011

Însă în octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a decretat prin sentință definitivă că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității comuniste, după ce s-a demonstrat că rapsodul își turnase la Securitate o rudă care voia să fugă în 1972 în Occident.

Conform informațiilor din dosar, interepretul a semnat o notă informativă sub numele conspirativ ”Pătrunjel”, însă agenții de securitate au renunțat să-l mai recruteze pentru că acesta ”nu corespundea scopului avut în vedere”.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Turda avea numele conspirativ ”Pătrunjel”, potrivit CNSAS

”Din conținutul notelor informative existente la dosarul cauzei, Curtea reține că pârâtul a furnizat de bunăvoie, sub numele conspirativ ”Pătrunjel”, informații organelor de securitate referitoare la o persoană care intenționa să părăsească teritoriul României, precum și la alți colaboratori ai organelor de securitate care deconspirau această calitate.

Nota informativă din 5.02.1972, semnată olograf de pârât cuprinde de asemenea, în mod detaliat, descrierea intenției unei rude de-a pârâtului de a părăsi ilegal România, precum și atitudinea duplicitară a pârâtului care ”fără a-și trăda intenția” s-a prezentat în aceeași zi la postul de milițe local unde a relatat discuția avută cu această persoană”, se amintea în dosarul depus în instanță de CNSAS.

ADVERTISEMENT

În apărarea lui, Gheorghe Turda a mărturisit că nu a intrat niciodată în contact propriu zis cu agenții de securitate și că fapta lui ”nu a lezat drepturile vreunei persoane”. Mai mult, el a declarat că nu avea cum să fie colaborator al Securității din moment ce el însuși a fost urmărit de poliția politică a fostului dictator, Nicolae Ceaușescu, aspect nedemonstrat însă.

 

 

ADVERTISEMENT