CFR Cluj – Rapid este meciul vedetă al primei etape din SuperLiga. Ardelenii vor să spele ruşinea eliminării din primul tur preliminar, în timp ce formaţia lui Adrian Mutu vine în Gruia cu pretenţii de play-off, după ce bugetul clubului a fost majorat.
Numai că antrenorul giuleştenilor a fost lovit de ghinion în prima parte a meciului de la Cluj. Nu mai puţin de trei jucători ai Rapidului s-au accidentat în primele 38 de minute şi au fost înlocuiţi.
În minutul 11, fostul atacant al celor de la CFR Cluj, actualmente la Rapid, Jakub Vojtus, s-a accidentat şi nu a mai putut continua. Adrian Mutu l-a trimis în teren în locul său pe Romario Moise.
După doar o jumătate de oră trecută din meci, Adrian Mutu a fost nevoit să facă o nouă modificare. Claudiu Belu Iordache s-a accidentat şi el, iar în locul său a fost introdus Florin Ştefan, proaspăt transferat de la CFR Cluj în această vară.
În minutul 38, Romario Moise a suferit o accidentare la coapsă. După câteva minute în care a fost întins pe jos, a devenit clar că rapidistul nu poate continua, fiind înlocuit cu Alexandru Ioniţă.
Astfel, Adrian Mutu a fost pus într-o situaţie foarte delicată, în condiţiile în care a efectuat deja trei schimbări, prin trei întreruperi ale meciului. Ultimele două modificări le putea efectua doar la pauză.
Conform regulamentului, fiecare echipă are dreptul la 5 schimbări, însă jocul nu poate fi întrerupt de mai mult de trei ori pentru a face înlocuiri, de fiecare echipă. Rapid a consumat cele trei întreruperi de joc şi singurul moment disponibil pentru a putea face ultimele înlocuiri este pauza.
Înaintea meciului, Rapid a rămas şi fără decarul Rareş Ilie. Mijlocaşul a fost cumpărat de Nice pentru 5 milioane de euro, iar înaintea meciului le-a transmis un mesaj de susţinere foştilor coechipieri:
„Multă baftă, băieţi, diseară. Eu sunt cu sufletul alături de voi şi sunt sigur că o să faceţi un meci mare şi o să câştigaţi! Aveţi încredere în voi şi ‘Forza Rapid’!”, a fost mesajul fostului „decar” din Giuleşti.