Sport

Gigi Becali, primele vești despre starea lui Daniel Bîrligea, accidentat în derby-ul cu CFR Cluj: „De-aia nu mai pot eu de echipa națională”

Daniel Bîrligea n-a jucat decât 10 minute în CFR Cluj - FCSB. Atacantul s-a accidentat, din nou, și ar putea rata convocarea la echipa națională
01.09.2025 | 00:03
Gigi Becali primele vesti despre starea lui Daniel Birligea accidentat in derbyul cu CFR Cluj Deaia nu mai pot eu de echipa nationala
  Ghinion teribil pentru Daniel Bîrligea! S-a accidentat și a ieșit în 10 minute din CFR Cluj - FCSB. Ratează convocarea la echipa națională? FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Daniel Bîrligea s-a accidentat din nou! Ghinion teribil pentru atacantul campioanei, care a stat pe teren doar 10 minute în CFR Cluj – FCSB. 

UPDATE: Gigi Becali, primele vești după ce Bîrligea a ieșit accidentat în CFR Cluj – FCSB 2-2

Daniel Bîrligea a intrat la pauză pe teren în CFR Cluj – FCSB, scor 2-2, în etapa a 8-a din SuperLiga. După doar 10 minute, atacantul a ieșit accidentat, iar prezența la națională după ce a fost convocat este în pericol.

„(n.r. Bîrligea) Nu e grav. Să îți spun un lucru, dar nu are rost. Ce crezi, îl mai ia la națională? Nu e grav, dar ce să mai facă la echipa națională? Ce să mai caute, cum să joace, accidentat? Cum să joace? Dacă suntem în criză, de-aia nu mai pot eu de echipa națională, mă interesează pe mine de echipa națională”, a declarat Gigi Becali, la TV Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Alertă la FCSB! Daniel Bîrligea s-a accidentat în derby-ul cu CFR Cluj

Daniel Bîrligea a început pe banca de rezerve derby-ul CFR Cluj – FCSB, din etapa a 8-a a SuperLigii. Atacantul brăilean a fost aruncat în luptă imediat după pauză, când campioana en-titre era condusă cu 1-2.

Bîrligea a intrat pe teren în minutul 46, când l-a înlocuit pe Mamadou Thiam. Din nefericire, fostul jucător al CFR-ului a cerut schimbare peste doar zece minute. Bîrligea s-a întins pe gazon, fără să fi fost lovit de un adversar, și a acuzat probleme musculare.

ADVERTISEMENT

În minutul 58, Elias Charalambous a operat ultima modificare în tabăra FCSB-ului. Cipriotul l-a trimis în teren pe Denis Alibec, care a intrat în locul accidentatului Bîrligea.

ADVERTISEMENT

Ratează convocarea la echipa națională?

Accidentarea vine într-un moment cum nu se poate mai rău pentru Daniel Bîrligea. Atacantul FCSB-ului era pe lista celor 26 de fotbaliști convocați de Mircea Luescu pentru „dubla” cu Canada și Cipru.

ADVERTISEMENT

Pentru postul de atacant, la amicalul cu nord-americanii și la duelul din preliminariile lui World Cup 2026, selecționerul a convocat trei atacanți: Bîrligea, Louis Munteanu și Denis Drăguș.

Echipa națională a României va avea un meci de verificare împotriva Canadei, programat vineri, 5 septembrie, de la ora 21:00. Apoi, marți, 9 septembrie, de la ora 21:45, „tricolorii” vor juca în Cipru meciul 5 din preliminariile Campionatului Mondial.

ADVERTISEMENT
1,27 este cota Betano pentru „1 solist” pentru FCSB - Csikszereda