Gianluca Pagliuca, interviu eveniment! De ce a plecat Lucescu de la Inter

Gianluca Pagliuca, portarul care a apărat de 40 de ori buturile naționalei italiene s-a destăinuit pentru prima dată în presa din România, într-un interviu surprinzător, în exclusivitate pentru FANATIK

La începutul anilor ‘90 românii s-au îndrăgostit de Serie A. Cu un campionat în care Inter se baza pe tripleta Klinsmann, Matthaus și Brehme, iar AC Milan, grande Milan, pe olandezii Gullit, Rijkaard și Van Basten, parcă nici nu era așa complicat să devii pasionat de fotbalul italian. Cu toată această concentrare de valori în capitala Lombardiei, un portar de legendă, Gianluca Pagliuca, șoca fotbalul italian, reușind să câștige titlul în capitala Liguriei, după un campionat de poveste cu Sampdoria, urcată în Capitoliul fotbalului italian de o generație de excepție, în care capul de afiș îl țineau Gianluca Vialli sau Roberto Mancini. Cu Pagliuca în poartă, „Doria” a câștigat cele mai multe trofee: Cupa Italiei (1988, 1989 și 1994), campionatul Italiei (1991), Supercupa Italiei (1991) și Cupa Cupelor (1990). A ajuns și în finala Cupei Campionilor în 1992, dar a pierdut dramatic în fața Barcelonei, 0-1 după prelungiri.

A fost primul portar eliminat la un campionat mondial

Pentru Pagliuca a urmat Campionatul Mondial din SUA ’94, când le-a „luat fața” și lui Walter Zenga, și lui Luca Marchegiani și a jucat titular pentru a avea „onoarea” de a fi primul portar care primește cartonașul roșu la un turneu final de Campionat Mondial, pentru că a jucat mingea cu mâna în afara careului în meciul cu Norvegia (1-0) din celebra grupă E în care toate cele 4 echipe, Mexic, Irlanda, Italia și Norvegia au terminat cu câte 4 puncte (o victorie, un egal, o înfrângere fiecare, golaveraj 0 toate!), calificarea fiind decisă de numărul de goluri marcate (ordinea a fost cea amintită mai sus).

Regretul rămas până azi din perioada Inter

Perioada de 5 ani petrecută la Inter (1994-1999), unde a fost transferat pe o sumă record pentru un portar la acea vreme, 7 milioane de lire sterline, i-a mai adus o Cupă UEFA în 1998, după o finală pierdută în sezonul precedent. I-a rămas de atunci regretul că nu a putut câștiga mai multe trofee…
Într-un interviu inedit propus de FANATIK, Pagliuca a vorbit despre episoadele importante ale carierei sale, despre fotbaliștii români pe care i-a întâlnit, dar și despre perioada când a fost antrenat de Mircea Lucescu sau despre dubla cu Dinamo din 1989 din Cupa Cupelor.

„Aveam o echipă de vis la Sampdoria”

După Revoluție, românii s-au îndrăgostit de Serie A, unde Sampdoria făcea lucruri extraordinare. Ce gânduri v-au rămas din acea perioadă?

– A fost o perioadă fantastică, de neuitat pentru mine. Din punct de vedere fotbalistic, a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Gândește-te că aveam o echipă de vis. Dacă spun doar că Mancini sau Vialli erau în atac cred că este suficient. În plus, toată echipa era cu adevărat puternică. Nu era un singur jucător care ieșea în față, chiar dacă, normal, unii fotbaliști erau mai talentați decât alții. Fiecare știa exact ce avea de făcut, Boskov era un antrenor foarte serios, care nu lăsa nimic la voia întâmplării. Au fost niște ani ieșiți din comun în istoria Sampdoriei.

Patru trofee, dintre care…

– Da, azi poate ar părea ceva inimaginabil, dar cucerisem atunci trei Cupe ale Italiei, câștigasem și un campionat, dar totul a început cu câștigarea Cupei Cupelor. Acela a fost un moment în care ne-am dat seama că avem o bază foarte solidă. Am făcut enorm pentru că am ajuns și într-o finală de Liga Campionilor, pe care, din păcate, am pierdut-o.

„România, bătuse Columbia, eliminase Argentina era o forță”

Pentru a face o conexiune cu România, a urmat Cupa Mondială din America, în 1994, când ați luat fața tuturor portarilor italieni și ați fost titular în echipa națională. Cum ați trăit acel turneu și cum era văzută România de Italia?

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

– Nu pot să spun că ne-am fi dorit foarte mult să jucăm cu ei. România eliminase Argentina, bătuse Columbia, era o forță. Hagi era poate în vârful carierei atunci și cam strâmbam din nas când vedeam că ar putea exista șanse să jucăm împotriva lor. Pe plan personal, pentru mine a fost un nou moment cu care mă voi mândri toată viața, dar și o mare dezamăgire, pe care nu am uitat-o nici astăzi. Ne-a bătut Brazilia în finală, dar ne-a bătut o echipă a Braziliei care era extrem de puternică, cu Romario sau Bebeto în atac. Era foarte greu să îi învingi la acea vreme. Încerc să rămân și cu amintirile frumoase, nu pot uita nici azi emoțiile pe care le-am trăit atunci, când eram un personaj principal într-o finală de Campionat Mondial. Nu oricine poate înțelege ce simți în acele momente.

„Ronaldo era un jucător uriaș, dar antrenamentele nu erau prima sa dragoste”

A urmat perioada Inter pentru dumneavoastră, o echipă la care cred că ați fi sperat să câștigați mai multe trofee…

– Am petrecut la Inter cinci ani deosebiți, cinci ani care au fost foarte intenși din toate punctele de vedere. Aveam o echipă extrem de puternică, dar am reușit să câștigăm doar Cupa UEFA, când am învins-o pe Lazio, și am mai jucat o finală UEFA cu Schalke, pe care, din păcate, am pierdut-o. Pe plan intern ne-a fost mult mai greu să ne apropiem de trofee, pentru că știe deja toată lumea ceea ce se întâmpla cu Juventus. Era aproape imposibil să te apropii de ei în acele zile. Meritam să câștigăm mult mai mult în acea perioadă. Eu sunt mulțumit însă, am fost un jucător de bază, am rămas și în cadrul echipei naționale, lucru care pentru mine era extrem de important.

În acea perioadă împărțeați vestiarul cu Ronaldo, un jucător cum lumea nu mai văzuse până atunci.

– Era un jucător uriaș, dar antrenamentele nu erau prima sa dragoste (râde). Gândiți-vă, totuși, că era doar un copil de 20 de ani, poate nu era încă maturizat suficient pentru a înțelege importanța antrenamentelor, dar talentul său era de pe altă planetă. Cel mai mult îi plăcea să joace în partide oficiale, iar când erai cu el în teren îți dădea o siguranță fantastică. În plus, era o încântare să îl privești. Inventa mereu câte ceva ce nu se mai văzuse până atunci.

„Lucescu este un mare antrenor, dar noi eram cu gândul la Simoni”

Tot în acea perioadă ați fost antrenat pentru câteva luni și de Mircea Lucescu.

– Da, au fost doar câteva luni, dar a fost o perioadă în care a fost cam ghinionist. Nu cred că a avut succesul pe care și l-ar fi dorit la acel nivel. Uite, după atâta timp cred că pot să vă fac și o dezvăluire importantă. Cu un an înainte, echipa câștigase Cupa UEFA cu Gigi Simoni pe bancă și jucătorii țineau foarte mult la el. Practic echipa era antrenată de Lucescu, dar mulți jucători erau încă cu gândul la Simoni, pe care îl doreau din nou pe banca Interului. Nouă ni se spusese și că Lucescu va fi interimar pentru șase luni, așa că motivarea noastră nu era la cel mai înalt nivel. Din păcate, cam așa s-a scris istoria acelei perioade în care am fost antrenați de un mare antrenor român.

După atâția ani petrecuți la Inter, ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada 2005-2010, care s-a încheiat cu vestita triplă a Interului condus de Mourinho?

– A fost o bucurie mare, pentru că Inter mi-a rămas foarte aproape de suflet, la fel ca și Sampdoria sau Bologna, la care am jucat spre finalul carierei. Eu țineam cu Inter încă din copilărie și m-am bucurat enorm că a venit o perioadă plină de trofee și pentru echipa mea de suflet.

„În Italia există școli speciale pentru pregătirea portarilor”

Care este explicația dumneavoastră pentru numele uriașe de portari pe care i-a dat Italia în ultimii 25-30 de ani? Există o pregătire în acest sens încă din copilărie?

– Aici este un lucru interesant în ceea ce mă privește, pentru că eu am început fotbalul ca atacant. Mă atrăgea mereu golul, dar apoi am descoperit că aveam o mare pasiune și pentru a fi în poartă. În plus, nu este niciun secret, în Italia există școli speciale pentru pregătirea portarilor. În fiecare an sunt testați foarte mulți copii, de 8-9 ani, se face o selecție dură încă de la început din partea unor antrenori care au ochii foarte bine formați în această privință și apoi se investește foarte mult în ei. Se începe cu noțiunile de bază, care sunt capitale pentru un portar, să știi să faci corect un plonjon, ce înseamnă așezare în teren, se lucrează mult și la jocul cu piciorul și, nu în ultimul rând, se dezvoltă reflexele. Pe toate aceste calități se insistă încă din copilărie și apoi este normal ca în timp copilul respectiv să devină un sportiv talentat. Din fericire, Italia nu a dus niciodată lipsă de portari de valoare.

Nu am cum să nu vă întreb în acest context și despre Buffon, care la 40 de ani este demult o legendă.

– Gigi a fost mereu un jucător extrem de puternic, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. În acest an cred că are o decizie foarte importantă de luat, dacă va mai continua pentru încă un sezon sau dacă va renunța. Cred că un răspuns în acest sens depinde și de parcursul avut de Juventus în Liga Campionilor. Este un trofeu pe care și-l dorește foarte mult, un trofeu care îi lipsește. Cred că sunt mari șanse să îl vedem și anul viitor în teren, pentru că Juventus nu a câștigat Liga în acest sezon. Oricum, ceea ce știu sigur este că a suferit enorm pentru că Italia a ratat calificarea la Mondial. Pentru un jucător ca el un astfel de moment este o dramă.

„Acum toți caută Spania, Anglia sau chiar și Germania”

Ce explicație aveți pentru scăderea dramatică a valorii campionatului italian? În anii ‘90 era de departe cel mai puternic din lume.

– Da, din păcate este evident că acele vremuri au trecut. În trecut, jucătorii importanți dădeau orice pentru a juca în Seria A, dar acum toți caută Spania, Anglia sau chiar și Germania. Aceste campionate au un „appeal” mai mare pentru ei, evident cred că este vorba și despre bani și se gândesc și că au șanse mai mari de a juca în fazele finale ale competițiilor importante din Europa. În plus, nu putem să trecem nici peste scandalul Calciopoli, care a schimbat foarte mult fotbalul italian. Era un sistem care a făcut foarte mult rău și cred că mai trebuie să treacă ceva timp până când fotbalul italian va redeveni ceea ce a fost.

Ca un mare pasionat de fotbal, dar ca o persoană care nu cred că are foarte mult interes pentru fotbalul din România, v-aș întreba, totuși, cum se vede din Italia fotbalul nostru. Dar vreau un răspuns sincer, nu unul de politețe.

– Sincer, nu știu foarte multe astăzi despre fotbalul românesc. Evident, știu jucătorii importanți, mai ales cei care au fost în Serie A, Tătărușanu de exemplu. Știu de Chivu și de Mutu, care au fost liderii generației lor, dar dacă vrei un răspuns sincer, eu îmi aduc aminte de generația lui Dinamo pe care am întâlnit-o cu Sampdoria. Era o echipă cu adevărat puternică cu Stelea, Cămătaru, Mateuț, Lupu sau Răducioiu. De ei îmi aduc aminte și astăzi pentru că erau piese importante și în echipa națională.

„Italia pleacă la un nou drum din septembrie și cred că fața echipei va arăta altfel pentru că sunt niște tineri foarte interesanți care vin din spate”

„Eu am început fotbalul ca atacant. Mă atrăgea mereu golul, dar apoi am descoperit că aveam o mare pasiune și pentru a fi în poartă. În plus, nu este niciun secret, în Italia există școli speciale pentru pregătirea portarilor”

51 de ani are Gianluca Pagliuca, vicecampion mondial cu naționala Italiei la CM 1994, în SUA

592 de meciuri în toată cariera a jucat Gianluca Pagliuca, fiind pe locul 5 în istoria Serie A

7 trofee are în palmares Gianluca Pagliuca: un titlu de campion al Italiei cu Sampdoria (1991), 3 Cupe ale Italiei, toate cu Sampdoria, în 1988, 1989 și 1994, o Supercupă a Italiei cu Sampdoria (1991), o Cupă a Cupelor cu Sampdoria (1990) și o Cupă UEFA cu Intenazionale Milano (1998)